Incidentul a avut loc în urma unor turbulențe prin care a trecut avionul Boeing 787. În momentul în care fereastra a căzut, aceasta a fost luată de o însoțitoare de zbor care a reușit să o pună la loc.
În cele din urmă, aeronava, care efectua un zbor de doar 30 de minute, a aterizat în siguranță, însă cel puțin cinci pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Fiecare fereastră din cabina pasagerilor este compusă din trei geamuri, ale căruri roluri diferă în funcție de poziția lor. Cel aflat cel mai aproape de pasager are rolul de a proteja următorul strat de zgârieturi.
Incidentul vine după ce motorul unui avion Boeing 737 al Sothwest Airlines a explodat în timpul unui zbor pe ruta New York – Dallas. Atunci, un geam al aeronavei s-a spart, iar o pasageră a fost aspirată pe jumătate în afara avionului, în timp ce aparatul de zbor se afla la 10 kilometri în aer.
FOTO| Primele imagini cu Kate Middleton după ce a născut al treilea copil