Iahtul de lux era ancorat la aproximativ un kilometru de coasta Siciliei, când s-a scufundat în jurul orei 5 dimineața, ora locală, luni, în zonă înregistrându-se o furtună violentă. Catargul ambarcațiunii poate fi văzut în imaginile alb-negru în timp ce ploaia lovește cu putere în prim-plan.
Imaginile surprinse de o cameră dintr-o vilă aflată la doar 200 de metri depărtare arată cum iahtul de 16,3 milioane de euro dispare încet în largul coastei, în timp ce este cuprins de furtună.
Un martor a descris cum s-a dus să-și verifice camerele după ce a auzit știrile referitoare la iahtul scufundat, potrivit ziarului italian Giornale Di Sicilia.
„În doar 60 de secunde, poți vedea nava dispărând. Din aproximativ douăzeci de camere instalate în casă, doar una nu a fost afectată de vânt și ploaie. Se poate vedea clar ce se întâmplă. Nu se putea face nimic pentru barcă. A dispărut într-un timp foarte scurt”, a spus proprietarul vilei.
Ar fi putut fi prinși în interiorul navei
Oficialii italieni au declarat că se tem că magnatul britanic din domeniul tehnologiei Mike Lynch și alte cinci persoane, toți dați dispăruți, ar fi putut fi prinși în interiorul ambarcațiunii. Un expert a sugerat că aceștia ar putea folosi golurile de aer pentru a supraviețui.
Vincenzo Zagarola de la Paza de Coastă Italiană a spus că aceasta a fost teoria experților, deoarece se crede că barca s-a scufundat rapid, iar eforturile de căutare și salvare pe mare nu au avut rezultate până în momentul de față. „Credem că sunt încă în barcă, aceasta este teoria noastră. Știm că barca s-a scufundat repede. Presupunem că cele șase persoane dispărute ar putea să nu fi avut timp să coboare din barcă”, a spus el.
Întrebat despre probabilitatea ca ei să fie în viață, el a răspuns: „Nu spunem niciodată niciodată, dar, în mod rezonabil, răspunsul ar trebui să fie nu”.
Intervenția este foarte dificilă, iar salvatorii au declarat că elaborează un plan pentru a pătrunde în epava de pe fundul mării în largul coastei, la o adâncime de 50 de metri.
Aceștia au descris operațiunea ca fiind „complexă”, cu schimburi de scafandri la fiecare 12 minute.
Cine sunt cei șase dispăruți
Turiştii dispăruţi după ce iahtul s-a scufundat sunt: Mike Lynch; fiica sa, Hannah Lynch; președintele băncii Morgan Stanley International, Jonathan Bloomer; soția sa, Judy Bloomer; avocatul Clifford Chance Chris Morvillo; și soția sa, Neda Morvillo.
Cincisprezece dintre cei 22 de pasageri și membri ai echipajului de la bord – inclusiv soția lui Lynch, Angela Bacares, au fost salvați.
Un cadavru, aparținând bucătarului-șef al navei Recaldo Thomas, a fost recuperat luni la locul scufundării.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 8FOTO: Captură video și Profimedia