Fotografiile au fost făcute de Hadia Hosny El Said, de la balconul apartamentului unchiului ei, în Dahab. Acestea îl arată pe tatăl copilului cum ajută doctorul să scoată copilul din apele mării. Câteva momente mai târziu, și mama a ieșit din apă, arătând de parcă tocmai ce a fost să înoate, nu să nască. Când a ajuns pe mal, ea și-a ținut în brațe copilul, scrie Daily Mail.

Hadia a spus că bărbatul în vârstă care ținea copilul în brațe este un doctor specializat în nașteri în apă, ceea ce înseamnă că venirea copilului pe lume a fost calculată din timp.

De când Haida a postat fotografiile pe Facebook, sâmbătă, ele au devenit viral, fiind distribuite de 2.000 de ori.

Identitatea mamei nu a fost dezvăluită, nici starea copilului, deși ambii păreau fericiți și sănătoși după naștere. Haida susține că mama a intrat în apă să înoate și a fost urmată de partenerul ei, alături de doctor.

După ce copilul a ieșit, placenta a fost pusă într-un recipient, iar micuțul a fost adus la mal legat de cordonul ombilical. Acolo, un alt copil aștepta cu nerăbdare să vadă copilul, mama venind și ea la scurt timp după naștere.

Nașterile în apă sunt alternative populare la nașterile normale, deoarece femeile le găsesc ca fiind mai puțin dureroase în timpul contracțiilor.

Copiii născuți sub apă sunt mult mai calmi decât cei născuți în aer și au tendința de a plânge mai puțin după ce părăsesc pântecele mamei.

Iar nașterile sub apă funcționează pentru că nevoia de respirație a copilului nu este declanșată instant, precum este în cazul nașterilor în aer, iar micuțul primește în continuare oxigem prin cordonul ombilical.


VIDEO | Momentul în care un baschetbalist român din SUA se chinuie să intre într-o mașină. Sportivul are 2.3 m

De ce îl votează rușii pe Vladimir Putin și sunt pregătiți să-l facă cel mai longeviv președinte după Stalin

Inundații în Teleorman și Argeș. Zeci de gospodării și un drum județean, invadate de apă / FOTO&VIDEO

 
 

Urmărește-ne pe Google News