În imaginile surprinse de o cameră de supraveghere, vineri, 26 ianuarie, un șofer face o întoarcere bruscă înainte de a opri lângă o elevă de clasa a cincea care se ducea la școală. Bărbatul coboară din automobil și încearcă să o prindă pe fată, adolescenta fuge, strigă după ajutor și se salvează.

Cu ajutorul videoclipului și a descrierii fetei, autoritățile l-au identificat pe suspect ca fiind Joseph Leroy Ruiz, 37 de ani, despre care au precizat că locuiește în același complex de apartamente cu fata. Copila a spus poliției că s-a intersectat cu el și mai devreme în acea dimineață, lângă blocul ei. 

„Vrem doar să o lăudăm și să o felicităm pentru modul cum și-a protejat propria viață în momentul în care bărbatul încerca să o prindă”, a spus Moroni Mendez, ofițerul de informații publice al poliției din Glendale.

Ruiz a fost arestat sub acuzația de tentativă de răpire. În prezent, este reținut, iar cauțiunea a fost stabilită la 25.000 de dolari.

A fost trimis în judecată luni, 29 ianuarie. Procurorul a susținut că are „un istoric de violență. A fost condamnat pentru o agresiune calificată, după ce și-a înjunghiat mama în gât”

Potrivit documentelor instanței, poliția l-a interogat pe Ruiz în urma arestării acestuia. Când anchetatorii i-au spus că este acuzat de tentativă de răpire, individul că nu a negat, ci „a vrut doar să știe cât timp va fi închis”.

Foto: wmtv15news

Urmărește-ne pe Google News