Camera a înregistrat cum bărbatul care merge agale cade în gaura cu diametrul de aproape 2 metri produsă brusc în trotuar. Când asfaltul a cedat, o parte din peretele unei case a picat peste victimă.
Șoferul Geraldo Mussi a chemat ambulanța, iar seniorul a fost „extras” din „crater”. La fața locului s-au deplasat echipe de la Apărarea Civilă și au izolat zona.
Atenție, imagini cu puternic impact emoțional!
Bărbatul octogenar și-a fracturat femurul și a avut nevoie de o intervenție chirurgicală. După patru zile în spital, a fost externat și se simte bine.
Incidentul nu a avut legătură cu rețelele de apă și canalizare operate de concesionar. Este posibil ca rădăcinile copacilor să fi provocat surparea.
Proprietarul casei, avocatul Arthur Buteri, a spus că nu există niciun semn de risc la locație. Totuși, ingineri de structură au fost chemați să evalueze ceea ce s-a întâmplat.
Primăria locală a trimis o echipă pentru a repara zona afectată.
Alberto Soeiro, care este medic ortoped, la fel ca tatăl său, crede că faptul că seniorul a supraviețuit „a fost un miracol”.