Imaginile video distribuite de Kremlin îl arată pe liderul rus votând la un computer din biroul său și salutând apoi în fața camerei de luat vederi.
Putin voted in the presidential elections and waved his hand! 🇷🇺❤️ pic.twitter.com/KINiocoGzy
— Vladi 🇷🇺🇷🇺🇷🇺 (@joiedevivre789) March 15, 2024
Anterior în cursul zilei, Putin acuzase Ucraina că încearcă să perturbe acest scrutin prin bombardamente şi tentative de incursiuni pe teritoriul rus la care au participat aproximativ 2.500 de combatanţi veniţi dinspre teritoriul ucrainean, el promiţând că aceste atacuri nu vor rămâne nepedepsite.
„Aceste lovituri inamice nu vor rămâne nepedepsite”, a promis preşedintele rus, vizibil furios. „Circa 95% dintre rachetele şi proiectilele inamicului au fost distruse de apărarea antiaeriană. Totuşi, din păcate avem victime civile”, a continuat el.
Participarea la alegerile prezidenţiale în Rusia era vineri, la ora locală 16:30, de 24,41%, în prima din cele trei zile de vot, a anunţat Comisia Electorală Centrală (CEC).
Incidentele de până acum au fost legate de acţiuni de protest individuale, precum atacuri cu cerneală sau cu alte lichide asupra urnelor, şi de atacuri cu drone ucrainene şi incursiuni ale unor combatanţi veniţi din Ucraina în regiunile ruse de graniţă, relatează agenţiile internaţionale de presă, potrivit Agerpres.
Conform autorităţilor, au fost arestate opt persoane, printre care şi o femeie care a încercat să incendieze o cabină de vot la Moscova. O altă persoană arestată a încercat să dea foc unei urne de vot în localitatea Khanti-Mansisk din Siberia.
Alegerile se desfăşoară în 89 de regiuni, în care Rusia a inclus şi cele patru provincii ucrainene anexate în septembrie 2022, dar pe care le controlează doar parţial (Doneţk, Luhansk, Herson şi Zaporojie), precum şi peninsula Crimeea anexată.
În lipsa unui miracol, preşedintele rus Vladimir Putin este sigur că va câştiga scrutinul fără probleme. Sondajele dinaintea alegerilor îl dau câştigător cu aproximativ 80%.
Citiți și:
- Furios, Putin promite represalii, acuzând Ucraina de atacurile care perturbă alegerile prezidențiale: „Nu vor rămâne nepedepsite” | VIDEO
- Incidente la alegerile din Rusia: incendiu într-o secție, un cocktail Molotov aruncat în alta și cerneală verde turnată în urne | VIDEO
- Șefa Comisiei Electorale Centrale din Rusia le transmite „ticăloșilor” care vandalizează urnele de vot „pentru câțiva arginți” că riscă închisoarea
Foto: Profimedia Images