Proaspatul consilier este director de marketing al ziarului „Pupaza din tei”, editat exclusiv de copii. Contra „serviciilor” tanarului, Mona Musca si-a luat angajamentul ca in fiecare numar sa scrie „povestea” unui cuvant, in timp ce seful ei pe linie politica, Valeriu Stoica, va „presta” poezii.
„Dl Valeriu Stoica e un poet ratat intr-un om politic”, a explicat deputata ce va cauta presedintele liberal in paginile revistei. In momentul in care discutau despre acest barter, Stoica, in dorinta lui de a fi spiritual, a intrebat daca „Mona va fi schimbata cu Pupaza din tei”, la care colega lui a raspuns: „As vrea eu sa fiu pupaza in loc de musca”.