Mona Muscă a ajuns, marţi, chiar de ziua ei, la spital, lovită rău la picior, după ce a căzut într-un canal din zona 1 Mai din Capitală, care nu era acoperit corespunzător.
“Mi-am sărbătorit ziua la spital. Am avut un necaz. Am căzut într-un canal neacoperit sau acoperit cu un capac mai mic, foarte prost. Mă doare piciorul rău, dar nu este fractură”, a declarat Mona Muscă. Cel care a scos-o din canal a fost soţul ei, care a dus-o de urgenţă la spital. Fostul deputat trebuia să sărbătorească împlinirea a 61 de ani alături de prieteni şi de familie, însă petrecerea, spune ea, “a avut puţin de suferit”. Muscă a precizat că nu are de gând să-i dea în judecată pe cei care au în administrare gurile de canal şi că preferă să uite cât mai repede incidentul.
Ileana Pescariu a păţit-o de patru ori
Nu doar Mona Muscă a avut ghinionul să pice într-o gură de canal lăsat descoperit. Fosta prezentatoare de televiziune Ileana Pescariu (foto) e o adevărată recordmenă în materie de căzături, ea fiind de patru ori victima unor astfel de accidente.
Un copil şi-a pierdut viaţa
– Octombrie 2009. Un copil de 6 ani a murit după ce a căzut într-un canal din curtea şcolii din comuna Viorani, judeţul Prahova.
– Februarie 2010. O femeie de 50 de ani a fost adusă în stare foarte gravă la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi, după ce a căzut într-o gură de canal.
– Februarie 2010. Într-un alt incident de acest gen, un bărbat a picat în gol, la cinci metri adâncime, în zona Republica din Bucureşti. Victima a suferit multiple fracturi la membre şi la coaste.