„Nu cred că este un mişto ce facem noi, este mult mai mult decât atât. Creăm dintr-un personaj mai puţin puternic un altul care să fie haios, solid şi care să aibă chiar şi părţi frumoase. Miştoul este un termen destul de nepotrivit în cazul nostru. Miştocăreală găseşti pe stradă, peste tot, dar noi nu suntem acolo”, a explicat Mirela Zeţa, într-un interviu publicat de site-ul 220.ro.
Sunt „Mondenii” nişte personaje mondene? Nici vorbă. „Nu suntem deloc mondeni. Cred că am fost pe lângă ei de vreo două ori şi este la fel de monoton ca în ziare”, explică trupa de la „Mondenii”.
Mirela, Angel şi Andreea nu cred că relaţia dintre ei şi fostul coleg, Mihai Bendeac, a avut de suferit în vreun moment pentru că, spun ei, anii petrecuţi împreună nu pot fi uitaţi. „Respectul dintre noi şi Mihai a existat dintotdeauna. Ce s-a scris sunt doar speculaţii. Noi am fost colegi iar asta nu poţi să ştergi cu buretele. Am fost împreună patru ani la facultate apoi am colaborat la Mondenii, restul e vorbărie”, crede Andreea.