„A plecat să deschidă alt drum cel care l-a deschis pe primul… Îți mulțumim, Moni, pentru că ceea ce avem acum tu ai început!”, a scris Nicu Covaci pe Facebook, însoțind mesajul cu mai multe fotografii cu Bordeianu și cu versurile melodiei „Nebunul cu ochii închişi”, titlu care poartă și numele unei cărți autobiografice despre Moni Bordeianu.

Cine a fost Moni Bordeianu

Moni Bordeianu s-a născut în 26 februarie 1948 în judetul Timiș. El a fost primul solist Sfinții, devenit apoi Phoenix. Plecarea sa din formație, în 1970, când a emigrat, marchează sfârșitul primei perioade Phoenix. A revenit în trupă în 1977-1978 și, sporadic, pentru mai multe concerte susținute după Revoluție. El a compus prima piesă originală Phoenix – „Știu că mă iubești și tu” (1964).

„Am avut o viață plină de tot ce am vrut. Bune, rele, bani, sărăcie, aventuri, absolut tot”, își rezuma povestea de viață Moni Bordeianu, într-un interviu acordat în 2018 pentru Libertatea.

În 2016, Moni Bordeianu a suferit din cauza unor probleme vasculare care au dus la amputarea unui picior.

„Încă lupt, urmează să primesc luna viitoare o proteză nouă, cu care să merg ceva mai bine, în rest toate se rezolvă. Recuperarea merge bine doar că actuala proteză nu se potrivește, la aproape doi ani de la operație încă am dureri la picior, acolo unde am fost tăiat. Sunt sensibili nervii în zona aceea, nu au fost «înnodați» bine ori s-au ramificat și am încă dureri. Încă fac terapie împotriva durerii, împotriva așa-ziselor dureri fantomă”, spunea deschis artistul, în interviul din 2018, despre situația sa medicală.

El și-a petrecut ultimii ani din viață în Germania, unde a și decedat, la vârsta de 75 de ani.

Rezultate BAC toamnă 2024. Notele, publicate pe edu.ro.

Urmărește-ne pe Google News