Dacă, de obicei, atunci când vine vorba de autoturisme, alegerea feminină se îndreaptă mai degrabă către eleganţă şi confort, iar cea a bărbaţilor către viteză şi utilitate, nici cei doi nu fac excepţie. Astfel, Monica a achiziţionat un Volkswagen Touareg, un bolid negru 4×4, iar Bogdan s-a orientat către un Opel Astra, o „sportivă” compactă şi agilă.

„Am ales un Touareg pentru că am vrut o maşină stabilă, pe care să o pot conduce cu uşurinţă şi iarna. Un alt considerent a fost faptul că e foarte spaţioasă şi ştim cu toţii că femeile cară în permanenţă cu ele tot felul de lucruri, mai mult sau mai puţin utile. Am optat pentru varianta diesel, cu motor de 2,5 l, 170 CP, manual cu 6 trepte de viteză”, spune încântată Monica.

Şi Bogdan Miu este entuziasmat de alegerea personală: „Am luat un Opel Astra 1,9 CDTI, 120 CP, pentru că este maşina care mă reprezintă. Este perfect pentru drumurile prin ţară pe care le fac în weekend, dar şi pentru vacanţele din străinătate, vara. Mi-a plăcut foarte mult la ea designul, forţa (am avut înainte o maşină cu un motor de 1,6 l), dar şi faptul că nu consumă foarte mult”.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News