„Examenul de titularizare a fost suspendat până la momentul încetării stării de alertă. Cadrul legal impunea Ministerului Educaţiei să ia această măsură. După cum bine se ştie, prin Legea 55 a fost introdus de grupul parlamentar PSD un articol, articolul 27 alineatul 3, prin care s-a impus autorităţii publice sau instituţiei publice să nu mai poate organiza niciun fel de concurs”, a precizat Anisie, conform Agerpres.

Asta a însemnat să suspendăm acest examen de titularizare pentru profesori şi imediat ce va înceta starea de alertă şi vom avea posibilitatea susţinerii acestui examen, o să îl susţinem. Aş vrea însă să spun cadrelor didactice că examenul pentru definitivare în învăţământ rămâne valabil şi se va susţine în data de 22 iulie.

Monica Anisie:

Profesorii trebuie să ştie că vom continua cu examenul pentru definitivat şi examenele pentru gradele didactice, a mai spus Monica Anisie la Realitatea Plus.

 
 

Urmărește-ne pe Google News