Astfel, în primele trei zile de la startul proiectului, inspectoratele școlare și autoritățile locale au depus proiecte în valoare de 184 de milioane de euro, în condițiile în care bugetul inițial era de 150 de milioane de euro.
”Inspectoratele școlare și autoritățile publice locale s-au mobilizat extraordinar în această perioadă pentru accesarea fondurilor europene (150 de milioane de euro), în vederea achiziției de tablete, laptopuri, table inteligente pentru dotarea unităților de învățământ din România”, a notat Monica Anisie pe Facebook.
”În trei zile, de la momentul deschiderii apelului, s-a depus, peste bugetul alocat, un număr de 193 de proiecte, în valoare de 184 de milioane de euro”
Monica Anisie, ministrul educației
Monica Anisie a anunțat că va încerca să găsească soluții pentru suplimentarea fondurilor și i-a încurajat pe cei care nu au făcut-o până acum să depună proiecte.
”Cu toate acestea, vreau să anunț inspectoratele și autoritățile publice locale care nu au depus încă proiectele că apelul rămâne deschis până pe 2 februarie! Voi avea zilele acestea o întâlnire cu domnul ministru al fondurilor europene, Marcel Ioan Boloș, pentru a găsi soluții în vederea suplimentării bugetului”, a mai scris Monica Anisie.
FOTO: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro