Ieri, premierul Orban a lansat scenariul în care cursurile vor începe iniţial online, iar de la 1 octombrie elevii să revină fizic în școli. Monica Anisie îl contrazice însă pe premier și spune că în acest moment, scenariul nu există, deoare ce nu a fost încheiată ancheta epidemiologică.

„Pe 7 septembrie, DSP-urile analizează situația epidemiologică. În funcție de aceasta, dar și de specificul școlii, consiliile de administrație din școli fac o propunere către Inspectoratele școlare, iar în comitetele pentru situații de urgență se decide, în funcție de scenarii. Unde situația e gravă, se poate face în sistem online”, a declarat Anisie la postul B1 TV, conform Hotnews.

Până la 7 septembrie, m-aș hazarda să spun care e scenariul, de asta am descentralizat decizia. Depinde de situația epidemiologică de la o localitate la alta. (…) Trebuie să analizăm situația epidemiologică, să nu-i expunem pe copii, dar trebuie să privim și specificul școlii: are spațiile necesare pentru distanțarea fizică de un metru? Are separatoare? Are dezinfectant, măști, resurse? Acestea sunt asigurate de autoritățile locale.

Monica Anisie:

Anisie a precizat că au fost discuții cu primari, prefecți și directori de școli, iar la nivelul ministerului „suntem în contact cu inspectorii școlari generali, care au sarcina de a fi în contact direct cu profesorii și elevii, așa încât să știm care e gradul de pregătire pentru începutul de a școlar”.

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
Recomandări
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

„Din raportările primite până acum, circa 80% din unitățile de învățământ sunt pregătite: au dezinfectant, au măști”, a mai spus ea.

Scenariul avansat de Ludovic Orban a fost negat, în acest moment, și de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, care a spus la Antena 3, că nu a avut loc „o discuţie oficială”.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
FANATIK.RO
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI