Monica Anisie a vorbit despre declarația pe proprie răspundere pe care trebuie să o completeze părinții atunci când duc copiii la școală.
“Responsabilitatea este a noastră, a tuturor, nu numai a școlii sau numai a cadrelor didactice, ci și a părinților și a autorităților publice locale. Acea declarație pe proprie răspundere, pe care o dăm și noi dacă mergem la medic, este una de responsabilitate. Și noi, părinții, trebuie să fin responsabili și să nu ducem copilul în colectivitate dacă prezintă anumite simptome”, a spus ministrul Anisie la sediul organizației județene a PNL Teleorman, potrivit site-ului local de știri ziarulteleormanul.ro.
Școala are responsabilitatea de a asigura tot ceea ce trebuie, în așa fel încât copiii să nu se îmbolnăvească: vorbim despre dezinfectarea spațiilor, de purtarea măștii, în felul acesta școala își asumă o responsabilitate.
Monica Anisie:
Referitor la modul în care se pregătesc școlile, Monica Anisie a explicat: “Guvernul României a aprobat, deja, o ordonanță de urgență prin care au fost alocate 175 de milioane de euro pentru echipamente electronice ce pot fi achiziționate de școli și autoritățile publice locale”.
Vorbim despre o achiziție pe care o face autoritatea publică locală, nu o face Ministerul Educației. Autoritatea publică locală poate achiziționa, așa cum poate și unitatea de învățământ.
Monica Anisie:
„Aici vorbim, pe de o parte, de tablete și laptopuri, care pot fi decontate de Ministerul Fondurilor Europene, pe de altă parte de echipamente medicale, respectiv dezinfectanți și măști, vorbim aici de 50 de milioane de euro, și au fost alocați bani și pentru achiziționarea unor containere pentru a fi amenajate toalete”, a mai spus Anisie, conform ziarulteleormanul.ro.
Anul școlar 2020-2021 va începe pe 14 septembrie, iar școlile vor fi deschise “în mod diferențiat”, conform celui mai recent anunț făcut de premierul Ludovic Orban, în Parlament, pe 12 august.