Monica a fost mireasa unei prezentări inedite, Plastic is Fantastic, a stilistei Gabriela Mirea. În cadrul acesteia, manechinele au îmbrăcat lenjerii intime, iar diva de la Izvorani, o rochie albastră cu multe cristale Swarovski.
Moni, care la un moment dat a rămas desculţă în clubul de fiţe, spre deliciul celor prezenţi, a stat de vorbă cu Daniela Crudu, de care părea foarte apropiată.
Irinel, soţul ei, nu şi-a făcut apariţia la eveniment, poate şi pentru că vedeta e încă supărată pe el.
De altfel, ea a declarat, când a fost întrebată dacă a trecut peste infidelitatea lui Irinel, că a fost afectată:
“A greşit şi m-a dezamăgit foarte tare, deşi credeam că nu voi fi atât de afectată. Se pare că încercam să mă mint. Iri şi-a dat seama de greşeala pe care a făcut-o şi m-a primit foarte bine acasă”.