„Am constatat ieri că Parlamentul nu doreşte acest lucru. Alianţa PSD-PNL urmăreşte, de fapt, menţinerea acestui subiect pe agenda publică. Nu se doreşte tranşarea acestei anchete ci dimpotrivă prelungirea ei. Familia mea nu mai suportă, mama mea este deja bolnavă. Am pornit cu toată bună credinţa în a conduce MTS, dar nu am beneficiat de buna credinţă a celorlalţi. Îmi asum responsabilitatea politică pentru oamenii din Minister. Pentru a nu afecta imaginea partidului, am decis să demisionez. Mi-am depus deja demisia la cabinetul premierului Boc. Le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine”, a declarat Ridzi.
Monica Iacob Ridzi a spus să se va prezenta în continuare în faţa organelor de anchetă în cazul în care acestea o vor solicita.
Biroul Permanent al Camerei decisese, ieri, organizarea unei sesiuni extraordinare, pe 27 iulie, care să cuprindă două şedinţe de plen în care să fie dezbătute, printre altele, raporturile în cazurile Ridzi şi Sterling-Tăriceanu.
Update ora 20:00
Preşedintele României, Traian Băsescu, a criticat, cu ocazia învestiturii noului ministru al Tineretului şi Sportului, practicile la care a apelat fostul şef al acestei instituţii, Monica Iacob-Ridzi.
„S-a ajuns să fie cumpărate ştiri pe televizor în înţelegerea dintre politicieni şi televiziuni. Oameni buni, aveţi grijă cu democraţia! Opriţi aceste practici! Cazul Ridzi trebuie dezbrăcat de sus până jos ca să nu se mai întâmple aşa ceva”, a declarat şeful statului citat de GSP.
Citeşte şi „Luminiţa Plăcintă, noul ministru al sportului”