Regele Mihai a ]ncetat din viață marți, 5 decembrie 2017, la vârsta de 96 de ani. Regele Mihai, care a fost alungat din țară de două ori după 1989, a încetat din viață la reședința sa din Elveție.
Binecunoscutul medic oftalmolog Monica Pop a transmis și ea un mesaj după moartea regelui Mihai.
„Dumnezeu să-l odihnească, nu să-l ierte, pe Majestatea Sa! Să-i ierte pe românii care n-au știut să-l prețuiască! Dacă poate!”, a spus Monica Pop.
Biografia monarhului
Regele Mihai I s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia, ca fiu al regelui Carol al II-lea şi al prinţesei Elena, strănepotul reginei Victoria a Marii Britanii şi văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a.
Pe data de 20 iulie 1927, Mihai devine rege al României, în urma renunţării la tron a tatălui său, Carol al II-lea. Detronat trei ani mai târziu de tatăl său, Mihai reprimeşte coroana după un deceniu, pe 6 septembrie 1940.
În al Doilea Război Mondial, când România se aliază cu Germania împotriva Uniunii Sovietice, iar ruşii câştigă războiul, Mihai se vede nevoit să abdice. Legenda spune că, pe 30 decembrie 1947, când a părăsit România şi a plecat în exil, în Elveţia, trenul său ar fi fost încărcat cu aur, bijuterii şi tablouri, considerate a fi patrimoniu naţional.
În 1992, regelui i se permite să revină în ţară pentru a participa la prăznuirea Paştelui. Cum peste un milion de oameni au ieşit în stradă pentru a-l întâmpina, excesul de popularitate l-a îngrijorat pe Ion Iliescu, preşedintele României la acea vreme, așa că l-a întors pe rege de la Aeroportul Otopeni înapoi în Elveţia!
Regele Mihai e reprimit în ţară, în 1997, de preşedintele Emil Constantinescu, iar momentul a fost marcat și printr-un discurs emoționant în fața guvernului și parlamentului:
”Nu suntem cerșetori. Vrem să fim în Alianță și în Uniunea Europeană pentru că suntem de părere că ele ar fi incomplete fără România. Suntem gata să contribuim mai mult ca alte state la împlinirea acestor instituții. Supraviețuirea lor este în interesul nostru. Fără NATO și Uniunea Europeană continentul poate aluneca spre noi sfere de influență, iar România ar fi una din primele țări care ar avea de suferit. Avem încredere în promisiuni, dar așteptăm mișcări concrete în această direcție, și le așteptăm (…) În acest spirit, vreau să vă spun că doresc ca prima mea fiică, Margareta, să succeadă în toate drepturile și prerogativele mele când Atotputernicul va decide că mi-a sosit clipa. (…) Sunt sigur că Margareta va fi înconjurată cu afecțiune și încredere, în același fel în care au fost înconjurate Reginele Elisabeta, Maria și Elena, cu aceeași afecțiune și speranță cu care a fost înconjurată alături de mine, Regina Ana”.
Citește și: VIDEO/ Reportajele Libertatea: ”Ultima tonă. Am fost miner la Uricani”, episodul 1. Când statul le dă minerilor ultimul șut…
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro