După două luni de relaţie cu jucătorul englez de rugby Danny Cipriani, Monica Irimia, una dintre gemenele de la Cheeky Girls, a avut parte de o despărţire dureroasă. Rugbistul, în vârstă de 20 de ani, pare că nu e doar un foarte bun jucător, ci şi un bărbat dorit de multe femei din Anglia.
Rugbistul şi-a pierdut capul după bomba sexy Kelly Brook, actriţă şi fotomodel de succes
După ce s-a distrat o vreme cu moderatoarea unui reality-show, Larissa Summers, Cipriani şi-a găsit o nouă iubită: modelul Kelly Brook, în vârstă de 28 de ani. Bomba sexy de care s-a îndrăgostit britanicul este celebră pentru rolurile din filme, dar şi pentru pictorialele sale fierbinţi, în care prezintă de obicei lenjerie inti
Jucătorul echipei engleze London Wasps s-a afişat deja cu noua sa cucerire, care, pe lângă cariera de model profesionist, e şi prezentatoare de televiziune. Idila dintre cei doi a început imediat după ce Kelly s-a despărţit de fostul său iubit, actorul Billy Zane, cu care a fost la un pas să se mărite.
Considerat Cristiano Ronaldo al rugby-ului
Altfel, deşi a pozat şi el în ipostaze sexy, Cipriani a declarat pentru tabloidul englez The Sun că nu se consideră un playboy şi că, în ciuda comparaţiilor dintre el şi starul portughez de fotbal Cristiano Ronaldo, nu se gândeşte decât la performanţele sale în sportul pe care îl practică. “Cristiano Ronaldo este un jucător foarte valoros. Mă bucur că se spune că sunt un fel de Cristiano Ronaldo al rugby-ului, dar atât. În rest, eu sunt concentrat şi implicat foarte mult în acest sport. Nu beau alcool şi nu fac lucruri care să-mi afecteze cariera”, a declarat Cipriani.
Cipriani şi-a revenit după fractură
În urmă cu patru luni, Danny Cipriani a suferit o gravă accidentare, care era să-l scoată definitiv din sport. Rugbistul, de 20 ani, a suferit o fractură la glezna dreaptă, fapt care l-a ţinut departe de teren câteva luni, însă şi-a revenit miraculos şi urmează să reintre în echipa celor de la Wasps împotriva lui Bath, chiar în această seară.
Cheeky Monica, înşelată după doar două luni
Monica Irimia nu a avut parte de prea multe clipe fericite alături de sportivul britanic. Cu toate că păreau de nedespărţit, relaţia lor a început să scârţâie după doar două luni, când Cipriani a pus ochii şi pe alte femei. La cei 20 de ani, rugbistul este cunoscut drept un playboy, mai ales după tentativele de a cuceri toate frumuseţile din Anglia.