Prima oară fetiţa s-a plâns mamei şi bunicii de abuzurile tatălui ei, însă femeile nu au crezut-o. În schimb gura satului deja începuse să vorbească. „Era ciudat. I-am văzut cum mergeau. O ţinea pe după mijloc, mergeau ca nişte îndrăgostiţi. El e un om care bea şi o bate pe nevasta lui. cred că tot de frica lui fata nu a vrut să vorbească”, ne-a spus Ioana Cârcotă, una dintre vecinele familiei Chiriac.
Adolescenta şi-a făcut curaj să vorbească despre coşmarul prin care trece abia recent, la şcoală, cu nişte colege de clasă, care ulterior i-au povestit dirigintelui. De jenă, eleva a mărturisit că tatăl doar a încercat să o violeze, dar când dascălul a chemat la şcoală şi poliţia adevărul a ieşit la iveală.
Bunica fetei: ”Ea a spus, dar am crezut că sunt vorbe aiurea”
„De faţă cu mama, bunica şi cu poliţia a spus tot adevărul. Eu cred că s-au făcut presiuni acasă asupra fetei să nu vorbească. Ea m-a întrebat dacă tatăl va ajunge la închisoare. Cred că fuseseră deja discuţii în casă, dar orice i s-ar fi spus e clar că nu mai suporta abuzul”, a spus Mihai Tălăşman, dirigintele fetei violate.
Lenuţa Chiriac, bunica paternă a fetei violate, abia acum are acum remuşcări. Femeia plânge şi susţine că regretră amarnic că nu şi-a crezut nepoata. „Ea a spus, dar am crezut că sunt vorbe aiurea. După ce ne-au chemat la şcoală şi au dat totrul pe faţă cu poliţia m-am îngrozit”, spunea, cu lacrimi în ochi, Lenuţa Chiriac, bunica fetei.
Acum, copila este încă în custodia mamei şi face zilnic şedinţe de terapie cu un psiholog, iar tatăl incestuos a fost arestat. „Şi-a recunoscut vina în faţa instanţei. Riscă să petreacă după gratii între 10 şi 25 de ani”, a precizat Liliana Istrate, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.