Cuprins:
În acest articol îți vom spune cum trebuie să montezi corect un set de lanțuri de zăpadă și cum să le utilizezi în mod eficient.
Cum se aleg lanțurile antiderapante?
Pe timpul iernii, condițiile de drum pot fi extrem de dificile. Suprafețele de rulare pot fi uscate, umede, dar pot fi și acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.
Dacă ți-ai propus să călătorești în această perioadă și nu deții un set de lanțuri antiderapante, îți recomandăm să-ți achiziționezi unul.
Înainte de toate, trebuie să știi aceste lanțuri sunt de mai multe mărimi, în funcție de dimensiunile anvelopelor. De aceea, nu vei putea să montezi pe roțile mașinii tale decât lanțuri compatibile.
La alegerea lanțurilor trebuie să ții cont de două dimensiuni. Prima este lățimea suprafeței de rulare a anvelopei (amprenta) și diametrul roții.
Pe cutia în care vin ambalate lanțurile sunt menționate exact dimensiunile și în funcție de asta vei ști dacă le poți monta la mașina ta. Dacă pe ambalaj este specificată o singură dimensiune, trebuie să te asiguri că și roțile mașinii tale au aceeași dimensiune.
Lanțurile se vând de regulă nu doar pentru o singură dimensiune de roată, ci pentru o plajă mai mare. Astfel, dacă pe ambalaj este specificat faptul că sunt compatibile cu dimensiuni cuprinse între „x” și „y”, iar dimensiunea roților tale este cuprinsă în acest interval, atunci le poți cumpăra liniștit, deoarece sunt dotate cu un sistem de reglare a strânsorii pe roată.
Prețurile lanțurilor antiderapante pornesc în general de la circa 50 de lei și pot ajunge până la 350 de lei, în funcție de model și de dimensiune.
- Cum conduci pe gheață și polei. Sfaturi pentru șoferi
Cum se montează lanțurile antiderapante?
În cele ce urmează îți prezentăm un ghid de cum se montează lanțurile și cum trebuie să le utilizezi în mod corect:
- Lanțurile antiderapante se montează întotdeauna pe roțile motrice. La vehiculele cu tracțiune pe față, lanțurile de zăpadă vor fi montate pe roțile din față. Mașinile cu tracțiune pe spate trebuie echipate cu lanțuri pe toate cele patru roți pentru a asigura tracțiunea pe spate și aderența pe puntea față.
- Înainte de a le monta, oprește motorul și trage frâna de mână. Nu este nevoie ca pasagerii să iasă din mașină.
- Așază lanțurile pe pământ astfel încât marginile să fie paralele. Asigură-te că lanțul nu este încurcat sau încolăcit.
- Așază lanțul peste partea din spate a anvelopei și prinde cârligul în interior. Pe partea opusă a lanțului este o pârghie care dispune de un sistem de blocare.
- Fii atent ca partea finisată a cârligului să stea cu spatele la cauciuc (toate aceste detalii le vei vedea în momentul în care vei avea un set de lanțuri în mână).
- Prinde acest cârlig în forma literei „J” prin a treia za din partea din spate a anvelopei.
- Mută mașina mai în față și trage și restul lanțului rămas. Strânge apoi lanțul și pe partea exterioară folosind sistemul de blocare.
- Mută din nou mașina mai în față și apoi strânge din nou lanțurile. Vei ști că ai montat corect lanțul dacă pe fiecare parte a acestuia va fi același număr de zale libere.
- Prinde zalele libere cu o clemă sau taie-le cu un clește.
Ce trebuie să mai știi despre lanțurile antiderapante?
În România este ilegal să conduci cu o viteză mai mare de 50 km/h atunci când ai lanțurile montate pe roți.
Dacă deții un automobil 4×4 trebuie să știi că pe acesta nu se montează lanțuri. Dacă totuși vrei să „încalți” mașina cu astfel de lanțuri, atunci va trebui să le montezi pe toate cele patru roți.
Chiar dacă ai montate pe mașină anvelope de iarnă, poți să montezi și lanțurile antiderapante. Acestea se pot dovedi extrem de utile dacă vei conduce în condiții extreme deoarece măresc aderența pe gheață sau pe zăpadă.