UPDATE ora 17.05: Morel Bolea a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
UPDATE ora 15.05: Procurorii au decis trimiterea în judecată a lui Morel Bolea, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
***
Știrea inițială: Morel Bolea este cercetat pentru că, încă de la înființarea celor două asociații, din preajma anilor 2000, a contribuit la o activitate de ademenire a minorelor în cele două organizații, unde erau ulterior supuse la abuzuri sexuale și psihice.
Dosarul penal a fost deschis la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și ulterior preluat de DIICOT, după ce Libertatea a publicat, în colaborare cu Rise Project, în decembrie 2020, mai multe mărturii ale tinerelor care au reușit să se îndepărteze de cele două asociații.
Procurorii au transmis, în comunicatul în care au anunțat demararea perchezițiilor, faptul că în perioada 2000-2016 au fost mai multe minore abuzate sexual.
„În cauză, s-a reținut faptul că, în perioada 2000-2016, mai multe persoane vătămate, minore la data comiterii faptelor, ar fi fost recrutate prin intermediul unei organizații neguvernamentale și al unei agenții de modelling, înființate în municipiului Iași, acestea fiind ulterior exploatate sexual, prin constrângere psihică (manipulare și abuz emoțional). Până la acest moment, în urma cercetărilor, au fost identificate cinci persoane vătămate”, au transmis procurorii DIICOT.
În seria de materiale publicate de Libertatea se descria un întreg mecanism în care zeci de fete, multe minore, au fost abuzate sexual de Morel Bolea, președintele a două fundații din Iași cu priză la tineri: Kasta Morrely (modă) și Eurodemos (proiecte civice). Nucleul celor două asociații este comun.
În vârstă de aproximativ 60 de ani, foarte secretos în legătură cu datele concrete ale vieții sale, el se prezintă drept un expert, vizionar, intelectual, părinte și om cu influență la nivel înalt, cu puteri supranaturale. Pentru a fi acceptate în grup, fetele trebuie să fie virgine, fiind racolate de la vârste fragede, rupte de familii și multe locuiesc la sediul fundațiilor.
Libertatea a dezvăluit că abuzurile sexuale aveau loc în fiecare zi, cu una sau mai multe fete, în funcție de dispoziția liderului. Foste membre ale organizațiilor spun că Morel Bolea a abuzat sexual, în repetate rânduri, fete aflate la pubertate, adolescente și femei mature.
Într-un interviu oferit ziarului, Morel Bolea a negat în mare parte acuzațiile aduse.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Nic12 • 10.11.2022, 10:10
Le-a luat cam mult porcurorilor să-l rețină pe "taurul ezoteric", probabil până au șters toate urmele care trebuiau șterse. Acum câțiva ani apăruse în presa locală din Mehedinți un material despre niște proxeneți de minore care furnizaseră fete pentru mărimi locale, se dădeau nume, locuri, cerințe, "adu-mi una să pârâie ca lubenița"! A ieșit cine trebuie și ancheta a dispărut, deși intrase Parchetul pe fir. Mare lucru să nu dispară și ancheta asta!
unfake • 10.11.2022, 09:42
"Libertatea" " a dezvaluit"..si s-a oprit acolo. Era binea daca ar fi mers mai departe de atat, cum a facut baiatul acela, Barbulescu...O publicatie ca "Libertatea" ar trebui sa aibe o forta si o vointa de investigatie mult mai mare ca un jurnalist independent.