Peste o sută de piese din aur sau placate cu aur au fost găsite în mormântul princiar, care s-a stabilit că datează din secolul IV-V d.H.
„Cercetarea arheologică preventivă a unuia dintre siturile identificate a livrat o descoperire de excepție, respectiv un mormânt princiar – al unui războinic – datat, pe baza inventarului, în epoca migrațiilor. Mormântul suprinde prin inventarul variat și bogat, de la arme minuțios realizate și decorate până la piese de podoabă din aur atât pentru defunct, cât și pentru calul cu care acesta a fost înmormântat”, au transmis reprezentanții CNAIR într-o postare pe pagina de Facebook.
Pentru proiectul de infrastructură Autostrada A7, Ploiești-Buzău, investigațiile arheologice planificate la faza studiului de fezabilitate au fost limitate, deoarece unele suprafețe din traseu nu erau expropriate și, din acest motiv, arheologii s-au aflat în imposibilitatea de a avea acces în teren.
„Chiar și în această situație, pe lotul 1 al proiectului menționat, pe aproximativ 14 kilometri din cei 21 de kilometri, s-a putut realiza diagnosticul arheologic intruziv la faza studiului de fezabilitate și au fost identificate patru situri arheologice”, se mai arată în postare.
Cercetarea arheologică este realizată de specialiști din cadrul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” din București.
Inventarul funerar, precum și osemintele au fost colectate și, în acest moment, se află la laboratorul institutului pentru a fi curățate, conservate în condiții proprii și restaurate, urmând a fi expuse publicului în viitorul apropiat.