VIDEO | Mort în fosă septică: un accident cu repetiție! Un băiat de 14 ani a sfârșit în hazna, iar copilul poartă “cea mai mare parte din vină”, crede fostul primar!

• Un copil de 14 ani a murit strivit de capacul de beton al fosei septice din curtea școlii din Alunu, Vâlcea.
• Gaura nu era securizată, dar directoarea și fostul primar dau vina pe “teribilismul” băiatului.
• La aproape cinci ani de la moartea lui Claudiu Cristea, lângă crucea lui din curtea școlii pasc cai.
• Povestea lui Claudiu este prima dintre cele cinci pe care Libertatea le va prezenta în următoarele ediții.

de Cristina Radu și Daniel Stanciu
Comuna Alunu se află în partea de vest a județului Vâlcea. Zona este una minieră, iar clădirile de locuințe sunt vechi și dărăpănate. Totul pare vechi și prăfuit în Alunu. Aerul este murdar, iar străzile sunt pustii.

Tineri nu prea sunt. Au migrat către orașele mari, spun localnicii. În comună au rămas cei mai în vârstă, care nu mai au nici puterea, nici timpul să o ia de la capăt.

Dar Claudiu Cristea avea toată viața înainte. Avea puțin peste 14 ani când a murit. Era elev în clasa a opta la școala din Coltești, un sat cuprins în comuna Alunu.

Pariu cu viața

Pe strada principală din sat sunt două clădiri școlare, de-o parte și de alta a drumului. Una la deal, cealaltă, la vale. Într-una funcționează școala gimnazială, în cealaltă, grădinița.

În 2014, elevii au fost mutați în clădirea grădiniței, cea din vale, pe perioada renovării celeilalte clădiri. În curtea din spate sunt depozitați, într-o magazie, cărbunii folosiți pentru centrală, iar mai încolo, chiar în fața magaziei, este fosa septică prin care se face vidanjarea. Acolo s-a întâmplat nenorocirea.

Fosa nu mai funcționa atunci, era goală.

Era vineri, 26 septembrie, pauza de la primele ore, iar Claudiu și colegii lui jucau fotbal. La un moment dat, puștiul de 14 ani s-a apropiat de capacul de beton care acoperea gaura și a strigat către prietenii lui: “Pariu că pot să-l ridic?”.

Dala avea în jur de jumătate de metru pătrat și putea fi ușor dată la o parte chiar și de un copil mai vânjos.

În clipa următoare, Claudiu avea capul spart de placa ce cântărea câteva zeci de kilograme și nici prietenii lui, nici medicii care au sosit la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.

Omniprezentul nume Boeangiu

În urma accidentului a fost deschis un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă, neglijență în serviciu și abuz în serviciu. Autoritățile nu au găsit nici un vinovat, astfel că dosarul a fost clasat în februarie 2017. Familia lui Claudiu a făcut însă apel, iar în luna mai a anului trecut dosarul a fost redeschis, de această dată doar pentru ucidere din culpă.

Inspectoratul Școlar Vâlcea a făcut propria anchetă și spune că a luat imediat măsuri. A trimis un psiholog care să discute cu elevii și profesorii, a angajat o firmă de pază, a securizat fosele septice de pe lângă clădirile școlilor cu bare de metal și lacăte și a montat un gard metalic între clădirea grădiniței și curtea din spate, toate astea la solicitarea Avocatului Poporului, care s-a autosesizat.

Directorul de atunci al școlii din Coltești și-a dat demisia la scurt timp după accident.

Comuna Alunu este mică, număra vreo 4.000 de locuitori la ultimul recensământ din 2011. Este genul de loc în care toată lumea cunoaște pe toată lumea.

Primar în acea perioadă era Vasile Boeangiu. Directorul școlii din Coltești era chiar fratele primarului, Ioan Boeangiu, în timp ce funcția de director adjunct o ocupa soția edilului, Cecilia. Aceasta este acum director la aceeași școală, post obținut în urma unui concurs pe care, spune ea, l-a câștigat anul trecut.

Boeangiu a rămas fără postul din primărie în 2015, după ce a fost găsit incompatibil de către Agenția Națională de Integritate: era și primar, și farmacist în același timp.

Tot la farmacia veterinară CeciFarm din comună, chiar de lângă primărie, l-am găsit și noi într-o după-amiază de marți.

„A avut o doză de teribilism”

“Nici nu vreau să-mi amintesc. A fost unul dintre cele mai dificile momente din viața mea. Și acum când vorbesc… e groaznic”, au fost primele cuvinte pe care ni le-a spus primarul când am intrat în farmacie și i-am explicat de ce îl căutăm.

Vinovați nu există, spune el.

“Totul era în regulă din punct de vedere legal, cine s-ar fi gândit că un copil de 14 ani ar vrea la un moment dat să ridice capacul de beton mai greu decât el însuși?”.

“Da, nu era împrejmuită. Dar în orașe sunt atâtea guri de canal în mijlocul străzii, ce facem, ne apucăm să montăm garduri pe toate străzile și trotuarele?”.

Tot copilul poartă „cea mai mare parte din vină”, crede fostul primar

Vina de a juca fotbal lângă o fosă septică nefuncțională, neînchisă cu lacăt și neîmprejmuită cu gard. Pe lângă ea au stat ani buni împrăștiați cărbunii folosiți la încălzirea unității de învățământ, povestesc foștii colegi ai lui Claudiu.

Iar soția îi dă dreptate. Claudiu nu era un copil-problemă, dar îi plăcea să fie în centrul atenției, era “teribilist”.

“Copilul avea ceva ieșiri din acestea de teribilism, da… Cu un an înainte spărsese un geam undeva la școală”, povestește directoarea școlii din Coltești.

Despre teribilism vorbeau cei doi și în 2014, când a avut loc accidentul. Mai grav, cei care ar fi trebuit să se asigure că elevii sunt supravegheați și mai ales că nu au acces la fosa septică spun că nimeni nu e vinovat și că “așa a fost să fie”.

România riscului

“Așa a fost să fie” pare să fie laitmotivul morților care nu ne par ieșite din comun. Accidentele de orice fel, luate separat, ori decesele din cauza diverselor boli, le considerăm simple hazarduri, însă împreună duc la statisticile îngrijorătoare care ne plasează negativ pe primele locuri între țările europene.

De altfel, avem printre cele mai scăzute speranțe de viață din UE. Mai exact, 75,3 ani, față de 81 de ani media europeană, arată Strategia Națională pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030, document al Guvernului.

Suntem pe primul loc în Europa și la numărul de morți în accidente rutiere. Aproape 2.000 de români mor anual pe șosele.

Să nu mai vorbim despre numărul record de școli care au încă toalete în curte: peste 2.300.

Dar așa a fost să fie.

„Sufletul și viața mea”

Au trecut aproape cinci ani de când Claudiu nu mai e, însă pe peretele exterior al casei familiei sale încă stă o fotografie alb-negru care îl înfățișează zâmbind, cu ochelari de soare la ochi, prinsă de o pânză de doliu. În aprilie ar fi împlinit 19 ani.

“Era un copil de nota 10. Îi plăcea să muncească, să meargă cu taică-su la muncă, în construcții, să aibă banul lui. Și în dimineața respectivă mi-a zis: «Mami, mie nu îmi dai bani?» Îți dau, mami, dar nu am schimbat. Și mi-a zis: «Lasă, mami, că zisăi așa, să văd ce zici». Că oricum am banii mei munciți cu tata”, își amintește Claudia Cristea ziua în care fiul ei a plecat la școală și nu s-a mai întors.

Are poze cu el peste tot prin casă și se uită la ele în fiecare zi, ca la icoane.

„Era sufletul și viața mea”, repetă mama.

De ce s-au luat măsuri de siguranță și protecție abia după ce a murit un copil? Asta este întrebarea ce roade un părinte care și-a pierdut cel mai mic dintre cei trei fii.

Vede vinovatul în profesorul de serviciu, care nu și-a făcut datoria de a-i supraveghea pe cei mici, dar și în dezinteresul celorlalți dascăli și al primarului.

Pe masa din bucătărie, acolo unde ne-a primit, mama a așezat mai multe fotografii cu Claudiu. Le privește și plânge.

„Ne-au spus că tot ce se întâmplă la școală rămâne la școală”

Deși primarul și soția sa, actuala directoare a școlii, spun că elevii nu aveau ce să caute în spatele grădiniței în care fuseseră mutați în acel an, pentru că nu era loc de joacă, colegii lui Claudiu spun altceva.

Nu exista nici un gard care să-i împiedice să intre în acea zonă și nici nu li s-a spus că nu ar avea voie. Mai mult, acolo existau două porți de fotbal, deci joaca în acel loc părea un lucru natural.

Noi trebuia să-i supraveghem pe copiii de la grădiniță. Noi trebuia să-i ducem la toaletă. Ei erau mici, noi eram în clasa a 8-a și noi eram ceva gen: Nu vă duceți acolo, nu vă duceți acolo. Nu aveau ei, profesorii, treabă să supravegheze copiii niciodată. Stăteau la cafele și la bârfă”, povestește unul dintre colegii lui Claudiu.

La o săptămână de la acel incident, a mai fost găsită o problemă la o altă fosă septică, la clădirea principală a școlii, la cea din deal, povestesc ei. Copiii au văzut un șarpe sub capacul fosei. S-au speriat, au țipat, iar profesorii au fost alertați.

I-au băgat imediat pe copii în clase și li s-a spus că tot ce se întâmplă la școală rămâne la școală. Ba mai mult, ar fi încercat să-i convingă pe elevi că acolo nu era nici un șarpe.

Cioburi, gunoaie, moloz și cai

“Cu lacrimi îți udăm mormântul, ne doare c-ai plecat. Vei fi mereu al nostru înger, te vom iubi neîncetat”. Sunt cuvintele scrise pe crucea pe care familia copilului a montat-o la locul morții. Claudiu zâmbește dintr-o fotografie. Are părul blond și poartă o cămașă în carouri. În jurul crucii sunt lumânări și flori din plastic colorate.

Fosele de la cele două clădiri școlare au fost acoperite cu capace grele din beton, închise cu bare de metal și lacăte. Însă problemele nu au fost nici pe departe complet rezolvate.

Pe terenul de fotbal din spatele școlii nu găsim mingi sau alte echipamente sportive, în schimb ne lovim de cioburi și moloz. Instrumente care în imaginația unui copil pot deveni jucării și care foarte ușor pot provoca accidente.

În curtea clădirii din deal, acolo unde funcționează școala gimnazială, lângă terenul de fotbal, zac mormane de moloz și peste tot sunt împrăștiate cioburi și gunoaie.

Absurdul merge mai departe, iar în curtea din spate a grădiniței, unde a murit Claudiu, pasc liniștiți doi cai. Nu se știe dacă au intrat singuri acolo, din neatenție, ori au fost băgați chiar de proprietarul lor direct pe poarta legată cu o sârmă subțire.

Întrebată despre asta, directoarea ne-a spus că pe acel teren nu mai au acces copiii, ci doar personalul autorizat care se ocupă de centrala termică.

Când am adus vorba despre molozul din curtea școlii și cioburile ascunse prin iarbă, directoarea a recunoscut că nu știa despre ele, cu toate că sunt “femei de serviciu, oameni acolo” care ar fi trebuit să o anunțe.

„Greu, foarte greu. Când văd copii și pe colegii lui și când văd că vine microbuzul școlii…”

Deși au trecut cinci ani, rănile lăsate de moartea lui Claudiu mai au mult până se se vindece. Pe 4 aprilie ar fi împlinit 19 ani, ar fi fost deja în primul an de facultate și ar fi primit pachet cu mâncare de acasă și ceva bani de buzunar. Însă tot ce are acum familia lui Claudiu este amintirea constantă a morții lui timpurii de fiecare dată când vine microbuzul care duce elevii la școală.

În ultimii șapte ani, opt copii au murit după ce au căzut în fosele septice, fie în curtea școlii, fie în curtea casei.

Săptămâna viitoare, Libertatea va publica alte patru povești ale unor copii pe care ignoranța i-a ucis: Nicoleta, din județul Dâmbovița, care a murit la doar opt ani pentru ca școala să aibă în sfrâșit toalete în interior. Cristian, din județul Hunedoara, a cărui moarte la vârsta fragedă de 6 ani nu a reușit să determine o instituție publică să investigheze de ce pe terenul ei este o fosă nesecurizată. Gabi și Ionela, amândoi mai mici de 3 ani, din Sibiu și, respectiv Vaslui, care au avut nenorocul de a se naște în sărăcie.

Video: George Capoianu, Bogdan Pîrlea (montaj)

Citește și:

VIDEO | Libertatea prezintă un fenomen înfiorător: în ultimii șapte ani, cel puțin opt copii au murit în fosele septice în România, iar alți cinci au fost la un pas de moarte!

VIDEO | Tragedia de la marginea Sibiului. Cum a murit un băiat de 2 ani și 6 luni în WC-ul curții comune și nici acum, la 7 ani de la tragedie, fosa nu e încuiată!

VIDEO | Alți copii români morți în gropile cu rahat! În 2012, trei fete cad în fosa școlii, două sunt scoase, iar a treia e uitată și moare! Primarul PSD care făcuse blat cu firma la recepția WC-urilor a luat 3 ani cu suspendare, iar acum e director adjunct la Direcția pentru Agricultură

VIDEO/ În timp ce instituțiile pasează de la una la alta responsabilitatea, tatăl unui copil care a murit într-o fosă septică a luat singur măsuri: „Nici în ziua de azi nu a venit nimeni să mă întrebe de ce am cimentat eu fosa”

 
 

Urmărește-ne pe Google News

• Reportaje