Cruci maronii, scorojite, multe dintre ele „cocoşate” de vreme. Pe ele scrie cu albastru: „Neidentificat”. Este un cod. Mortul care are la căpătâi o astfel de cruce e un necunoscut. Nu se ştie cum îl cheamă şi n-a venit nimeni niciodată să-i aprindă o lumânare la căpătâi. În marginea cimitirului Străuleşti 2 din Bucureşti sunt îngropaţi săracii Capitalei şi toţi cei care au fost găsiţi decedaţi pe stradă, în spitale, în căminele de bătrâni şi a căror identitate nu a putut fi stabilită. De anul acesta, însă, pe crucile lor nu se mai trece „Neidentificat”, ci un cod, care conţine şi anul decesului. „Este un cod cu care vin ei (morţii- n.r.) de la IML”, ne-a spus Monica Pancu, şef la Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane (ACCU). Lunar la Străuleşti 2 vin circa 13 neidentificaţi. În cazurile lor cheltuielile de înmormântare sunt suportate de primărie. Tot aici ajung însă şi oamenii săraci din Bucureşti care nu au familii care să se ocupe de înmormântare. Este şi cazul Alexandrei Baldovin care a fost descoperită recent în apartamentul ei din sectorul 1, în stare avansată de degradare. Cum nici o rudă nu a venit la IML să ridice cadavrul, asistenţii sociali au adus-o la Străuleşti 2. Preotul cimitirului i-a ţinut o slujbă, aşa cum face fiecăruia care ajunge aici. Alexandra Baldovin a avut parte de o slujbă ca la carte, numai că singurii care au condus-o pe ultimul drum au fost… groparii.
Fotografii: Gabriel Miron
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro