Mortul de beton din curtea atletismului românesc. 10 ani de când se alege praful de visul Iolandei Balaș

Oraşul Bucureşti, capitala României, este cel mai aglomerat oraş european din punct de vedere al traficului şi în topul celor mai poluate oraşe europene. Parcurile sunt fie hăcuite şi sacrificate pe altarul noilor proiecte imobiliare, fie împânzite de cârciumi, cazul Herăstrăului. 

• Spaţiile destinate sportului şi mişcării în general, sunt vânate permanent de mafia imobiliară.
• Capitala României nu mai are nici un patinoar de competiţie. Flamaropol e închis de 8 ani iar de 2 ani trebuia deschis cel nou însă pe şantier s-au tras obloanele şi nu mai munceşte nimeni de mai bine de 1 an. Bătrânul patinoar Floreasca, loc de mişcare al bucureştenilor pe timp de iarnă, a fost transformat de câţiva ani în restaurant.
• Cele două mari bazine ale capitalei, Floreasca şi cel de la Lia Manoliu sunt nişte ruine pline de igrasie şi de şobolani.
• Pe terenurile de fotbal cresc neîncetat moluri şi blocuri.

În 2014 am primit dreptul de a organiza meciuri din cadrul Euro 2020. Am promis marea cu sarea dar nu am făcut nimic, deşi un european de fotbal reprezintă o lovitură de imagine pentru cine îl organizează.  Investiţiile în sport lipsesc cu desăvârşire, deşi la urma-urmei mişcarea înseamnă sănătate. “Copiii din ziua de astăzi nu sunt în stare să alerge nici după tramvai”, spunea Iolanda Balaş în 2008. Partea proastă este că adesea ne batem joc şi de puţinele lucruri sau intenţii bune în materie de investiţii în infrastructura sportivă. 

Recomandări

Un posibil scenariu în războiul dintre Rusia și Ucraina. Sergiy Gerasymchuk, expert ucrainean în securitate: „Numai epuizarea ambelor părți poate duce la o încetare viabilă a focului” | Interviu

De curând, Libertatea v-a prezentat cazul bazei sportive de la Ploieşti, aduse la stadiul de ruină de managementul Federaţiei Române de Judo şi de nepăsarea angajaţilor MTS. Astăzi, vă invităm să faceţi cunoştinţă cu mortul de beton din curtea Federaţiei Române de Atletism în care s-au investit peste 5 milioane de euro.

Visul Iolandei

În 1999, Federaţia Română de Atletism se muta în casă nouă. Prin eforturile Iolandei Balaş, preşedinte la acea vreme, s-a construit un sediu administrativ în incinta stadionului Tineretului, aşa cum îl ştiu bucureştenii. Iolanda Balaş îşi văzuse visul cu ochii. Federaţia avea, în fine, un sediu. Campioana olimpică de la Roma 1960 şi Tokyo 1964 mai avea însă o ţintă. Voia să transforme baza atletică de la Tineretului într-una modernă, care să poată găzdui competiţii de anvergură. Zis şi făcut. În 2003 au demarat procedurile birocratice: proiecte, avize, aprobări etc.

Recomandări

Guvernul Colectiv. La nouă ani de la tragedie, demisionarul Victor Ponta și colegii lui de cabinet sunt în continuare în prim-planul politicii

Potrivit noului proiect, pe amplasamentul bătrânei şi singurei tribune dinspre Agronomie, urma să crească o nouă tribună. La nivelul lui 2003, a fost gândită să aibă în jur de 3000 de locuri, spaţii de cazare şi recuperare, zone pentru presă, cabine de comentariu etc. Lucrările, efectiv, au început în 2005.

S-a golit puşculiţa

La început au venit ceva bani de la MTS, de la Loteria Română şi de la diverşi sponsori. În perioada cât a condus federaţia, Sorin Matei l-a convins pe primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, să sprijine proiectul aşa că de aici au venit aproape 3 milioane de euro. S-a lucrat cu sincope până în 2010.

În 2010, am băgat construcţia în conservare cu ultimii bani primiţi de la primarul Chiliman. Efectiv, nu mai aveam nici o perspectivă, nu ştiam când şi dacă mai facem rost de finanţe.

Ion Buligă, secretar general FRA:

Din 2005 până în 2010, tribuna cea nouă a înghiţit  5 milioane de euro.

Recomandări

Maia Sandu obține o victorie a la Pirus: o victorie importantă care anunță un an foarte greu

Mortul de beton a împlinit 15 ani de la naştere şi 10 de când rugineşte

Anul acesta, mortul de beton care ar fi trebuit să fie un spaţiu funcţional, la cele mai înalte standarde, împlineşte 10 ani de când rugineşte în curtea FRA. Legislaţia nu le permite federaţiilor sportive, care sunt entităţi de drept privat, să acceseze fonduri de la stat. Drept urmare, atunci când au nevoie de bani pentru obiective de acest tip, federaţiile noastre îşi trec proiectul în proprietatea MTS iar cand e gata, derulează un nou proces birocratic ca să-şi ia obiectivul înapoi. La fel a procedat şi FR Atletism.

 În 2015 a cedat către MTS toată baza din Kisselef împreună cu un nou proiect. Ideea era ca MTS-ul să obţină finanţare de la CNI, doar că noul proiect al FRA conţinea în plus o solicitare pentru construcţia unei săli polivalente de 6000 de locuri pe latura dinspre bulevardul Kisselef.  S-au obţinut toate avizele, mai puţin cele de la Mediu şi de la Ministerul Culturii.

“Ni s-a spus că pentru construcţia noastră ar trebui mutată o magistrală de apă, ceea ce nu se poate, şi că ne ridicăm prea mult cu polivalenta ceea ce nu e ok în raport cu Mănăstirea Caşin, care e cea mai înaltă clădire din zonă”, spune Ion Buligă.

Ulterior, când au început lucrările pentru noul stadion Arcul de Triumf, magistrala a fost mutată iar până la finele lui martie 2020 Mănăstirea Caşin nu va mai fi vizibilă dinspre ştrandul Tineretului şi strada Primo Nebiolo căci tribunele noii arene de rugby ating înălţimea unui bloc cu 4 etaje.

Prin urmare, în 2017, FRA şi-a luat înapoi proiectul şi bunurile cedate către MTS şi a pornit să caute bani prin alte părţi.

Bani ioc

Bineînţeles, printre alte încercări de a obţine finanţare, federalii de la atletism au abordat din nou primăria de sector, având în minte antecedentele cu Andrei Chiliman.  În octombrie 2019, între FRA şi Primăria Sector 1 s-a semnat un frumos protocol de colaborare, aprobat inclusiv de Consiliul Local, din care ar fi trebuit să rezulte nişte bani pentru tribuna cu pricina. Doar că până în februarie 2020 n-a rezultat nici un sfanţ iar de aici încolo lucrurile sunt şi mai complicate căci alegerile locale bat la uşă şi nimeni nu ştie ce şi cum. Dinspre minister nici o speranţă.

În an olimpic, FR Atletism a primit un buget de 7,5 milioane lei, cu 18% mai mic decât cu un an în urmă. Cât despre bani de infrastructură nici vorbă. MTS-ul nu mai ia în calcul proiecte de dezvoltare.

Florin Florea, preşedintele FR Atletism:

Cu alte cuvinte, toţi prim-miniştrii din ultimii ani au mers pe ideea că sportul nu e o prioritate. În plus, nici unul dintre şefii MTS nu a avut suficientă influenţă ca să determine alocarea de fonduri pentru infrastructura sportivă sau pentru modificarea legii sponsorizării ori a altor legi conexe care ar putea resuscita sportul românesc. La nivel politic nu există voinţă pentru ridicarea acestui domeniu, pe umerii căruia însă plânge toată lumea.

Mortul e viu, dar a expirat

În 2019, şeful atletismului, Florin Florea, a comandat o expertiză asupra construcţiei. “Am tocmit o firmă care a făcut nişte verificări şi ne-a certificat că totul e în regulă şi că structura nu a fost afectată în anii de conservare”. Deci mortul e viu!

Problema e însă alta. Chiar dacă e viu, mortul a expirat. De ce, ne explică tot preşedintele Florea : “În 2003 când s-a făcut proiectul construcţiei erau nişte norme, acum sunt altele. De exemplu, iniţial, tribuna trebuia sa aibă o capacitate de vreo 3000 de locuri. Acum, noile norme prevăd o distanţă mai mare între scaune aşa că vom avea undeva la 1200-1500 de locuri. Spaţiile interioare trebuie reconfigurate. Acum 17 ani camerele aveau nişte dimensiuni, acum se cer altele, mai mari. Pe configuraţia actuală, ISU nici nu ne bagă în seamă. Trebuie autorizaţii noi şi un proiect nou pentru interioare. Cu 1 milion de euro cred că rezolvăm problema”, spune Florea. Reporterul e mai puţin optimist dar se abţine să-i spună federalului că probabil lucrarea va mai înghiţi înca cel puţin 3 milioane de euro. C-o fi 1 milion, c-or fi 3, c-or fi 5, numai să aibă de unde să-i ia, căci perspective nu prea sunt, chiar dacă şeful federaţiei e încrezător.

Navetiştii de la atletism

Din lipsă de spaţii de concurs, federalii şi mulţi dintre sportivi au devenit nişte veritabili navetişti. În momentul de faţă, Bucureştiul nu are nici o bază omologată de forurile internaţionale, care să poată găzdui întreceri atletice. Pista de pe Tineretului trebuie schimbată şi costă cel puţin jumătate de milion de euro, aşadar altă cheltuială pe lângă tribună. Pista de pe Dinamo e făcută praf aşa că din 2012 campionatele naţionale se ţin la Piteşti sau la Cluj. La Lia Manoliu nu se pot omologa rezultate competiţionale pentru că pista din sala acoperită nu are dimensiunile standard cerute la nivel internaţional.

Acum câţiva ani, Florentina Marincu-Iuşco a bătut recordul european de juniori la săritura în lungime. Ghinion însă! Recordul nu a fost recunoscut pentru că sala de la Lia Manoliu nu este omologată de Federaţia Europeană de Atletism. Şi nu e omologată pentru că nu are dimensiunile cerute pentru a putea organiza competiţii. Pentru că, la fel ca multe alte instalaţii de acest tip din România, a fost construită greşit !

“Nu există obligativitatea ca federaţiile de specialitate să fie consultate atunci când se construieşte o instalaţie sportivă. Noi, oamenii din federaţii, ştim care sunt normele acceptate pentru competiţii, cerinţele, măsurătorile, până la ultimul milimetru dar de cele mai multe ori nu ne întreabă nimeni nimic”, spune Florin Florea.

În concluzie, Bucureştiul nu are nici măcar o pistă de atletism pentru competiţii. Întrecerile interne se ţin la Piteşti şi la Cluj, cât despre internaţionale, nici vorbă. În ciuda infrastucturii care lipseşte aproape cu desăvârşire, paradoxal, atletismul nu duce lipsă de practicanţi, cel puţin ca sport de masă. “Avantajul atletismului este că poţi să alergi pe oriunde. Prin parc, pe şosea, pe câmp, pe munte, pe unde vrei şi pe unde te ţin puterile. Din acest motiv au apărut noi cluburi private iar numărul celor care practică atletismul de masă a crescut. Performanţa însă, e altceva”, încheie Florea.

La JO de la Rio 2016, România a obţinut  o medalie de aur, una de argint şi două de bronz. La fel ca în 1952. Ultima medalie olimpică a atletismului românesc a venit în 2008 şi a fost adusă de Constantina Diţă la maraton. Diţă a ieşit campioană olimpică dupa ce s-a stabilit şi s-a pregătit în SUA.

Money, money, money

Ca să avem o imagine mai clară a felului cum ar trebui să circule finanţele în lumea sportului, l-am abordat pe analistul economic Iancu Guda, care de-a lungul timpului a fost implicat şi în proiecte cu profil sportiv :

“În România există un cadru care permite sprijinirea unor activităţi sociale dar orizontul legislativ e prea larg. Uitaţi-vă în Ungaria! Premierul Viktor Orban a oferit companiilor posibilitatea de a direcţiona bani către sport, educaţie, şi sănătate. Ungurii investesc masiv în sport, inclusiv în cluburile sportive ale comunităţilor din afara graniţelor Ungariei, cum e cazul cu Sepsi Sfantu Gheorghe. Sepsi îşi ia bani de la guvernul maghiar care face stadioane în România.  La noi e nevoie de o definire mai exactă a legii care trebuie sa aibă un caracter obligatoriu nu opţional, astfel încât o parte din taxe să fie direcţionate către unele activităţi sociale. Să li se le ofere companiilor posibilitatea să sponsorizeze aceste activităţi şi să monitorizeze investiţia pentru că astfel se scurtează lanţul.

Sponsorizarea e şi un instrument de marketing dar banii ăştia sunt bani care oricum se duc la stat. Din 2019, procentul din cifra de afaceri pentru care se pot efectua sponsorizări a crescut de la 0,5% la 0,75%. Concret, o firmă, plătitoare de impozit pe profit, poate oferi sponsorizare în valoare de 0,75% din cifra sa de afaceri cu condiţia ca această sumă să nu fie mai mare de 20% din impozitul pe profit datorat la plată. Dacă o companie nu direcţionează acest 0,75% către o astfel de activitate cu profil social, banii ăştia oricum se duc la stat. Îi ia statul sub formă de impozit! Acest 0,75% din cifra de afaceri a tuturor firmelor româneşti, fie că plătesc impozit pe profit, fie pe venit, este de aproximativ 250.000 de milioane de euro. Ca firmă, ai dreptul să sprijini o activitate sportivă. Problema e că în România 95% dintre firme sunt microintreprinderi, adică au un rulaj mic şi foarte mic iar dintre acestea 72% au unul, doi sau maxim trei angajaţi. De abia îşi duc traiul de pe o zi pe alta aşa că nimănui nu-i pasă de donaţii sau sponsorizări şi oricum contribuţiile lor ar fi mici.

O soluţie ar fi să le impui pe cale legislativă obligaţia de a vira aceşti bani către activităţi sociale dar pentru asta trebuie voinţă polítică ori la noi aşa ceva nu există. Uitaţi-vă la Euro 2020. Graţie faptului că am primit dreptul de organizare avem parte de o vizibilitate enormă. E cel mai important eveniment al continentului! Presa europeană şi un numai, va fi cu ochii pe noi iar noi, în 6 ani de când am primit dreptul de organizare nu am făcut nimic ».

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro