Pentru a fi siguri că Moşul va trece pe la ei, Andrei, Dani şi Denisa, trei prichindei din Capitală, s-au pus deja pe treabă şi, mai singurei, mai ajutaţi de mămici sau de bunicuţe, i-au trimis “Bătrânului Dalb” scrisorele în care i-au cerut darurile mult visate.
Andrei a pus singur scrisoarea la poştă
Andrei Cătălin Anghel (foto) are 4 ani şi i-a scris lui Moş Crăciun, ajutat de mămica lui. Scrisoarea însă a pus-o singur la poştă. “Dragă Moşule, adu-mi, te rog, o maşinuţă şi multe dulciuri. Am fost foarte cuminte tot anul”.
Denisa îşi doreşte o păpuşă şi un frăţior
“Am rugat-o pe buni să-i scriem împreună Moşului la tablă, ca să fiu sigură că nu mă uită. Eu vreau o păpuşă Barbie şi un frăţior”, ne-a spus Denisa Ştefania Copceală, de 3 ani şi şase luni.
Dani i-a scris pe Internet
Pentru copiii mai mărişori, totul devine mai uşor. Aceştia îi scriu Moşului direct pe Internet. Dani Loris Marin, de 6 ani, ştie toate literele şi i-a scris singur Moşului. Mămica doar l-a supervizat. Băieţelul îşi doreşte colecţia cu ţestoasele ninja şi un spider pe bicicletă.