Marius Popica (foto) s-a declarat îngrijorat de numărul din ce în ce mai mare al urşilor hămesiţi care coboară din pădure în căutarea hranei. Edilul a precizat că aceştia distrug livezi şi culturi agricole, ucid animale şi pun în pericol vieţile oamenilor.
“Parcă ar fi lăcătuşi mecanici – deschid uşile, frigiderele, şi mănâncă. Problema e că sunt obişnuiţi cu oamenii, cu gospodăriile, şi nu se mai întorc în pădure ca să caute hrană”, a spus Popica, citat de Mediafax.
Din acest motiv, prefectul vrea să propună o modificare legislativă, c o n – form căreia animalele cu valoare cinegetică reală să fie gestionate separat, prin Agenţia de Mediu, iar cele care intră în case şi reprezintă un pericol să fie gestionate prin comitetul de situaţii de urgenţă, care să poată decide împuşcarea lor.
Vezi rezultate finale BEC la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025!
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Viva.ro
Traian Băsescu, cu strategia la purtător. A spus clar cum poate câștiga Nicușor Dan împotriva lui George Simion: „Are de convins un singur partener pentru turul doi”
Libertateapentrufemei.ro
Avertismentul lui Maurice Munteanu. Mesajul lui s-a viralizat rapid și e distribuit masiv: „Dacă asta au ales românii, mă văd nevoit să...”. Ce poze din trecutul lui Simion a publicat
Adevarul.ro
Când și cum a fost racolată jucătoarea de tenis Alexandra Iordache de mafia pariurilor. Fostul său antrenor a dat totul în vileag
Elle.ro
Nu mai ascund faptul că s-au logodit! Celebrul cuplu și-a făcut debutul la MET Gala 2025 în ținute asortate, însă inelul de logodnă al artistei a atras toată atenția. Foto
Unica.ro
Traian Băsescu nu a mai răbufnit niciodată ca acum: „Să arate cine e Călin Georgescu!”Ce a scos la iveală și despre George Simion stă pe buzele tuturor: „Triumfă și...”
Observatornews.ro
Iancu Guda: Georgescu + Simion = faliment naţional. Au făcut mai mult rău decât războiul sau pandemia
HOROSCOP
Horoscop 6 mai 2025. Taurii au ocazia să-și protejeze liniștea refuzând să intre în jocul unor persoane cărora nu le pasă de corectitudine