Bătălia pentru Bahmut s-a transformat într-una dintre cele mai sângeroase lupte din cele 14 luni de război, orașul din estul Ucrainei fiind aproape complet distrus de bombardamentele de artilerie și de luptele urbane.

Moscova afirmă că dacă va cuceri Bahmutul, atunci acest lucru îi va permite să organizeze noi ofensive în estul Ucrainei. Dacă vor reuși, este posibil ca forțele Moscovei să se confrunte cu bătălii urbane și mai mari pentru orașele din apropiere, Kramatorsk și Sloviansk.

Duminică, Ministerul rus al Apărării a precizat că trupele ruse au securizat încă două blocuri în districtele vestice ale Bahmutului și că unitățile aeropurtate asigură întăriri în nord și sud.

Evgheni Prigojin, șeful organizației paramilitare Wagner, care conduce asaltul asupra orașului, a afirmat că trupele sale controlează 80% din Bahmut. Kievul a negat în mod repetat afirmațiile potrivit cărora forțele sale sunt pregătite să se retragă.

Reuters notează că nu a putut verifica în mod independent aceste informații de pe câmpul de luptă.

Tot duminică, șeful regiunii Herson din sudul Ucrainei, instalat de Moscova, a negat un raport al unui think tank american potrivit căruia forțele ucrainene au ocupat poziții pe malul estic al râului Nipru.

„Nu există niciun punct de sprijin inamic pe malul stâng (estic, n.r.) al râului Nipru. Armata noastră controlează complet acest teritoriu”, a scris Vladimir Saldo, pe canalul său de Telegram.

„Pot exista cazuri de grupuri de sabotaj inamice care fac debarcări pentru a-și face un selfie, înainte de a fi (…) distruse sau împinse în apă de luptătorii noștri”, a mai susținut Saldo.

Citând bloggeri militari ruși apropiați de forțele Moscovei, think tank-ul Institutul pentru Studiul Războiului (Institute for the Study of War – ISW) a afirmat, în cea mai recentă evaluare a situației de pe front, că Ucraina a „stabilit poziții” pe malul estic al râului Nipru, deși nu este clar „pe ce scară sau cu ce intenții”.

Purtătoarea de cuvânt a Comandamentului de Sud al Forțelor Armate ale Ucrainei, Natalia Humeniuk, nu a confirmat și nici nu a infirmat raportul ISW și a făcut apel la „tăcere informațională” pentru a se asigura securitatea operațională.

„Vreau ca toată lumea să înțeleagă că este o muncă foarte dificilă să traversezi un obstacol precum Niprul, de exemplu – când linia frontului se desfășoară de-a lungul unui râu atât de larg și puternic”, a declarat Natalia Humeniuk, pentru televiziunea ucraineană.

„Este necesar să avem puțină răbdare”, a adăugat ea.

Rusia și-a retras forțele de pe malul vestic al râului Nipru anul trecut, ca parte a unei serii de retrageri care, la vremea respectivă, a însemnat o turnură a conflictului în favoarea Kievului.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News