Instituția de reglementare a comunicațiilor din Rusia, Roskomnadzor, a avertizat că orice site care mai folosește cuvinte cheie precum „asalt, invazie sau declarație de război” în legătură cu conflictul din Ucraina riscă să fie blocat sau amendat, scrie The Moscow Times.
Roskomnadzor a acuzat o serie de organizații media, inclusiv canalul TV Dojd și cel mai important ziar independent al țării, Novaia Gazeta, că răspândesc „informații false și necredibile” cu privire la bombardarea orașelor ucrainene de către armata Rusiei.
Invocând o solicitare a Procurorului General al Rusiei, Roskomnadzor a spus că organizațiile media, care includ postul de radio Eho Moskvî, vor fi blocate dacă nu îndepărtează „informațiile necredibile”. Alte organizații media vizate: InoSMI, Mediazona, New Times, Svobodnaia Pressa, Krim.Realii, Jurnalist și Lenizdat.
Roskomnadzor a lansat de asemenea o anchetă administrativă asupra răspândirii de informații publice necredibile de către organizațiile media menționate. Organizațiile media riscă acum o amendă de până la cinci milioane de ruble (60.000 de dolari).
Roskomnadzor a precizat în schimb că „informația de încredere” poate fi găsită pe „canalele oficiale rusești de informare”.
Canalele oficiale de încredere invocate de Roskomnadzor, printre care agenții de presă precum Tass sau Ria Novosti, folosesc expresia „operațiune militară”, folosită și de oficialii ruși, inclusiv de Vladimir Putin.
Anunțul autorităților de la Moscova a venit în ziua a treia a invaziei începute de forțele ruse în Ucraina.
La câteva ore după avertismentul Roskomnadzor, Novaia Gazeta pare să-și fi continuat activitatea ca de obicei. „Putin e în război cu Ucraina”, spunea titlul principal de pe site-ul ziarului. Prin urmare, ziarul a primit un mesaj de la Ministerul Apărării de la Moscova.
„Unele canale media, în special Novaia Gazeta, nu ne-au auzit. Promovează activ informații false pregătite de naționaliști și de SBU (serviciul de informații ucrainean, n.r.). Difuzează prompt orice fals ucrainean aproape simultan”, a spus un comunicat al Ministerului Apărării.
Novaia Gazeta a oferit și un răspuns. „Pentru a publica informații, ele trebuie oferite. Ministerul Apărării nu a oferit răspunsuri până acum”, au spus jurnaliștii, pe pagina de Facebook.
Nu este pentru prima dată când Novaia Gazeta sfidează Kremlinul pe tema invaziei Ucrainei. Ziarul a publicat ediția de vineri, 25 februarie 2022, în limbile rusă și ucraineană.
„Astăzi ne-am adunat cu toții în redacție. Avem o durere. Țara noastră, la ordinul președintelui Putin, a început un război împotriva Ucrainei. Nu există nimeni care să oprească războiul. De aceea, odată cu durerea, pe noi ne încearcă și un sentiment de rușine”, și-au început jurnaliștii de la Novaia Gazeta, din Moscova, articolul de fond.
„Comandantul suprem rotește în mână «butonul nuclear», ca un breloc de la o mașină scumpă. Următorul pas va fi oare o salvă nucleară? Nu se pot interpreta altfel cuvintele lui Vladimir Putin despre arma răzbunării”, a mai scris publicația.