„Protejarea intereselor locuitorilor din Transnistria, a compatrioţilor noştri, este una dintre priorităţi. Toate cererile sunt întotdeauna analizate cu atenţie de către organismele ruse competente”, a transmis Ministerul rus de Externe, într-un comunicat.

Reacția Rusiei vine după ce conducerea regiunii separatiste Transnistriei, reunită miercuri, 28 februarie, în Congresul extraordinar „al deputaţilor de la toate nivelurile”, o adoptat o rezoluţie prin cere „protecţia” Rusiei în fața „presiunii crescânde din partea Chișinăului”.

Rezoluţia adoptată nu precizează în ce mod ar urma să intervină Rusia pentru „a ajuta Transnistria”, dar, în orice caz, nu solicită o alipire la Rusia.

Chișinăul spune că nu sunt pericole de escaladare

Pentru Republica Moldova, apelul congresului de la Tiraspol are ca scop alimentarea temerilor legate de o agresiune rusă, în contextul în care Rusia are forţe care staţionează de zeci de ani în Transnistria. De altfel, după demersul separatiștilor de la Tiraspol, oficialii de la Chișinpu au respins „declarațiile propagandistice”.

„Regiunea transnistreană beneficiază de pe urma politicilor de pace, securitate și integrare economică cu Uniunea Europeană, avantajoase pentru toți cetățenii”, a transmis Biroul pentru politici de reintegrare al Republicii Moldova, citat de Ziarul de Gardă.

Anterior publicării rezoluției la Tiraspol, președinta Maia Sandu a declarat din capitala Albaniei, Tirana, unde face o vizită de lucru, că Republica Moldova rămâne angajată în rezolvarea pașnică a conflictului transnistrean.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al guvernului moldovean, Daniel Vodă, a declarat că nu există pericole de escaladare și destabilizare a situației din regiunea transnistreană.

„Este o altă campanie prin care se încearcă isterizarea societății în jurul acestui aşa-numit eveniment de la Tiraspol. E un eveniment pus la cale de cei din stânga Nistrului și de cei de la Kremlin. Nu vedem pericole de destabilizare. Urmărim foarte atent și reiterăm că regiunea transnistreană este aliniată la obiectivul de pace și securitate”, a transmis Daniel Vodă, într-o postare pe Telegram.

Apelul congresul „deputaţilor de toate nivelurile“ din Transnistria survine cu o zi înainte ca preşedintele rus Vladimir Putin să-şi susţină discursul despre starea naţiunii în faţa camerelor reunite ale Parlamentului rus. Unii experţi consideră că Putin va face public joi punctul de vedere al Kremlinului în privinţa solicitării separatiştilor de la Tiraspol.

Nemulţumirea Tiraspolului

După invazia Rusiei în Ucraina, tensiunile au crescut în jurul regiunii separatiste, care spune că are 220.000 de cetățeni ruși. Relațiile dintre Moldova și Rusia s-au deteriorat, de asemenea, deoarece guvernul Moldovei a urmat un curs proeuropean și a acuzat Moscova că încearcă să-l destabilizeze, notează Reuters.

Tensiunile au crescut și mai mult după ce autorităţile de la Chişinău au obligat de la 1 ianuarie firmele din Transnistria să achite taxe vamale la bugetul Republicii Moldova.

Ministrul economiei din regiune a declarat, în cadrul congresului, că acest lucru a redus cu 18% veniturile vamale plătite în bugetul Transnistriei.

„Există presiune socială și economică asupra Transnistriei, care contrazice direct principiile și abordările europene privind protecția drepturilor omului și comerțul liber”, se indică în rezoluție.

 
 

Urmărește-ne pe Google News