Ambasadorului Robert Kvile i s-a semnalat caracterul „inacceptabil” al acestor arestări, pe care Moscova le-a denunţat drept „motivate politic” şi „fără nicio legătură cu principiile unei justiţii echitabile şi imparţiale”, a precizat Ministerul rus de Externe, într-un comunicat de presă.

Moscova a îndemnat autorităţile norvegiene „să pună capăt acestor acţiuni rusofobe şi persecuţiei de cetăţeni ruşi pe baza cetăţeniei lor”.

Rușii, arestați după ce au încălcat interdicția de survolare a teritoriului norvegian

Aproape zece ruşi au fost arestaţi în Norvegia în ultimele săptămâni pentru că au furat drone sau au fotografiat locaţii sensibile.

Unul dintre ei, un cetăţean rus ce plecase din Federația Rusă pentru a scăpa de mobilizarea în armată, a fost condamnat miercurea trecută la 90 de zile de închisoare cu executare pentru că a furat o dronă „de mai multe ori” în sudul Norvegiei.

Chiar dacă el a fotografiat şi filmat doar peisaje, justiţia norvegiană a estimat că bărbatul rus a încălcat interdicţia de survolare a teritoriului, interdicţie pe care Norvegia, la fel ca numeroase alte ţări occidentale, a impus-o la adresa cetăţenilor ruşi în urma declanşării ofensivei din Ucraina.

Luna trecută, Ambasada Rusiei la Oslo a criticat „psihoza” și „mania spionajului” de care suferă, în opinia ei, Norvegia, ţară membră a NATO şi cu care Rusia împarte o frontieră de 198 de kilometri în Marele Nord.

Foto: EPA

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News