• Marea Britanie şi Suedia au anunţat că Ucraina poate folosi armele furnizate pentru a lovi ţinte din Rusia, în timp ce Casa Albă încă discută privind restricţiile, iar Germania a respins utilizarea armelor germane de către Ucraina pe teritoriul rus.

„Discuțiile oficialilor americani despre necesitatea de a permite Kievului să lovească ținte de pe teritoriul rusesc reflectă disperarea Occidentului”, a declarat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, într-un comentariu pentru o emisiune de la postul de televiziune Rossiya-1.

După cum înțeleg, aceste discuții reflectă, într-un anumit sens, lipsa de speranță și conștientizarea faptului că, prin mijloacele oneste obișnuite, care sunt aplicate în dreptul internațional chiar și în timpul ostilităților, (ei – occidentalii, n.r.) nu își vor atinge scopul. Pare a fi o agonie.

Serghei Lavrov:

Lavrov a subliniat că SUA și-au stabilit obiectivul de a împiedica consolidarea Rusie. Potrivit acestuia, politicienii americani vorbesc serios despre faptul că Rusia va fi „decolonizată” sau „dezmembrată”.

„Când am arătat că nu vom suporta și nu vom permite ca Ucraina să fie folosită ca o amenințare directă la adresa securității noastre, ca un instrument de distrugere a tot ce este rusesc în teritoriile istorice rusești, ei au început să ia astfel de decizii”, a conchis ministrul rus de externe, conform TASS.

Patrimoniul Muzeului Național de Istorie, în pericol. Guvernul nu oferă banii necesari mutării acestuia într-un sediu provizoriu. „E inestimabil. Dacă se pierde, o să fim niște copii fără mamă, fără tată, fără acte”
Recomandări

Anterior, Lavrov a declarat că utilizarea armelor americane pe teritoriul Rusiei a avut de fapt deja loc, precizează TASS. „Armele americane și alte arme occidentale lovesc ținte pe teritoriul rusesc, în primul rând infrastructura civilă și cartierele rezidențiale”, a subliniat ministrul de externe.

Joi, cotidianul The New York Times a relatat că secretarul de stat american Anthony Blinken vrea să îi propună președintelui Joe Biden să ridice interdicția ca Ucraina să lovească teritoriul rus cu arme americane. Secretarul de stat adjunct al SUA pentru afaceri europene și eurasiatice, James O’Brien, a refuzat vineri să comenteze aceste informații, mai scrie TASS.

Apelul lui Stoltenberg pentru ridicarea interdicţiilor

Vineri, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a cert aliaţilor Ucrainei să ridice interdicţiile impuse Kievului de a efectua atacuri pe teritoriului Rusiei, într-un interviu acordat The Economist.

„A venit timpul ca aliaţii să reflecteze la posibilitatea de a ridica anumite restricţii pe care le-au impus utilizării armamentului trimis Ucrainei”, în contextul ofensivei ruse în Harkov, „aproape de frontieră”, a declarat el în acest interviu publicat vineri de către The Economist, citat de News.ro.

CTP se teme că Rusia poate pune președintele în România: În 1989 l-au pus pe Iliescu după Ceaușescu, de ce nu ar face-o și acum?

„Luarea Ucrainei posibilităţii de a folosi aceste arme împotriva unor ţinte militare legitime pe teritoriul rus face foarte dificil ca ea să se apere. Unii aliaţi au ridicat deja aceste restricţii”, a subliniat Stoltenberg, referindu-se la Regatul Unit. Însă mai mulţi aliaţi ai Kievului, ca Statele Unite, refuză în continuare acest lucru. „Dacă refuzaţi Ucrainei dreptul de a lovi ţinte militare pe teritoriul (rus), atunci le devine complicat să-şi impună respectarea dreptului de a se apăra. Această autoapărare este înscrisă în Carta ONU, ea este legală şi este legitimă”, iar NATO vrea să ajute Ucraina să-şi impună respectarea acestui drept, anunţă el.

Germania nu vrea ca armele furnizate Kievului să fie folosite pentru atacarea teritoriului rus

Duminică, cancelarul german Olaf Scholz insistă ca armele furnizate de ţara sa Ucrainei să nu fie utilizate împotriva unor obiective de pe teritoriul Rusiei, în timp ce Suedia anunţă că Ucraina poate folosi armele sale pentru a lovi ţinte pe teritoriul rus.

„Ucraina este expusă unui război de agresiune neprovocat și ilegal din partea Rusiei. Conform dreptului internațional, Ucraina are dreptul de a se apăra prin intermediul ostilităților îndreptate împotriva teritoriului adversarului, atât timp cât ostilitățile respectă legile războiului. Suedia susține dreptul internațional și dreptul Ucrainei de a se apăra”, a spus ministrul apărării, Pal Jonson pentru ziarul suedez Hallandsposten.

Urmărește banii! Culisele scandalului PSD-PNL-USR pe tema noului Guvern
Recomandări
Urmărește banii! Culisele scandalului PSD-PNL-USR pe tema noului Guvern

La începutul lunii mai, Regatul Unit a autorizat Kievul să folosească ajutorul militar britanic, şi anume rachetele de croazieră de tip Storm Shadow, pentru a lovi pe teritoriul rus.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (24)

WallachianCitizen   •   27.05.2024, 10:47

Jens Stoltenberg, sa comunice aliatilor Ucrainei, NATO, altor nedecisi, in Romania noastra exista o vorba, pe care e bine sa o stie toti cei indecisi, "CEA MAI BUNA APARARE, ESTE ATACUL" ! Comentariul mai dezvoltat de atat, nu-si are rostul, lasati Ucraina sa se apere, ce si cum, este irelevant, atata timp cat acest pamant, populatie, civilizatie, este macelarite de hoardele de *** scapati din puscarii si aziluri!! Apropos, uitati-va la acest Lavrov, apucaturi si declarati de "inocent" ce refuza tratamentul psihiatric, infatisarea, declaratiile, specifice unuia care-si injecteaza Vodka in vene, sau care o trage si pe nas!!!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

    CombatetiMinciuna   •   27.05.2024, 15:21

    Nimic si nici un comentariu al celor 2-3 persoane de aici care au 30 de conturi contrafacute, Catalin08,VolodimirZelenski,Seaman651,Floris...nici unul din comentarii nu vor face Rusia sa piarda,dar voi scrieti si incercati disperat sa convingeti cititorii Libertatea despre minciuna care nu mai valoreaza nici macar ce e la fundul gainii.Povestea s-a terminat,falsa invazie nu exista,teritoriile Ucr vor ramane ale Rusiei iar Europa continua sa saraceasca in continuare pentru ca a intrat in mizeria SUA.Iar fostul presedinte Zelenski are multe de rezolvat la cele 10% sustinere din partea propriului popor(deje decimat).Iar SUA....continua sa mai creasca IN FIECARE LUNA CU 3.11% dobanda din datoria sa externa, adica 1 TRILION PE LUNA...Probabil pana cand va colapsa in 2-3 ani maxim.Sursa informatiilor este, Wikipedia si Biroul Federal de audit al SUA... in caz de cenzura

      Sfantul_Cuvios_Pafnutie   •   27.05.2024, 17:53

      Iar Rusia își va continua marșul triumfător, căci nimic nu-i poate opri. Europa se va prăbuși, SUA se va prăbuși, Russia, Russia uber alles. Ți-a fluorizat CIA-ul samagonul, Anatoli?

      VolodimirZelenski   •   27.05.2024, 17:44

      CombatetiMinciuna   •  27.05.2024, 15:21

      Nimic si nici un comentariu al celor 2-3 persoane de aici care au 30 de conturi contrafacute, Catalin08,VolodimirZelenski,Seaman651,Floris...nici unul din comentarii nu vor face Rusia sa piarda,dar voi scrieti si incercati disperat sa convingeti cititorii Libertatea despre minciuna care nu mai valoreaza nici macar ce e la fundul gainii.Povestea s-a terminat,falsa invazie nu exista,teritoriile Ucr vor ramane ale Rusiei iar Europa continua sa saraceasca in continuare pentru ca a intrat in mizeria SUA.Iar fostul presedinte Zelenski are multe de rezolvat la cele 10% sustinere din partea propriului popor(deje decimat).Iar SUA....continua sa mai creasca IN FIECARE LUNA CU 3.11% dobanda din datoria sa externa, adica 1 TRILION PE LUNA...Probabil pana cand va colapsa in 2-3 ani maxim.Sursa informatiilor este, Wikipedia si Biroul Federal de audit al SUA... in caz de cenzura

      Nici porcariile tale nu fac Ruzzia sa castige. De fapt, nimic nu o face sa castige.

seaman651   •   27.05.2024, 09:31

Pasol na turbinca, vidma! De cand are RuZZia monopulul asupra bombardamentelor? Gremlinul ar trebui ras de pe fata pamantului, ca numai razboaie aduc cei care conduc acolo. RuZZia trebuie bagata intr-un sarcofag de beton, precum Chernobil.

Moshu   •   27.05.2024, 09:29

mijloace oneste...drept international...oamenii astia ori sunt de o ticalosie iesita din comun,ori sunt suferinzi rau de tot !

Vezi toate comentariile (24)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro

Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro

În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
FANATIK.RO
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Elle.ro

O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă

Cum calculezi valoarea reală a unui apartament. Preţul corect al unei locuinţe care se închiriază cu 500 de euro
Observatornews.ro
Cum calculezi valoarea reală a unui apartament. Preţul corect al unei locuinţe care se închiriază cu 500 de euro
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI