„Aceasta este o speculație care nu necesită nici comentarii oficiale, nici discuții informale”, a declarat Zaharova, în cadrul unui briefing de presă ținut în marja Forumului Economic Estic de la Vladivostok.

Un „posibil” acord multilateral pentru schimbul unor deținuți ruși din țările occidentale cu cetățeni occidentali din Rusia i-ar putea include și pe disidenți ruși precum Navalnîi, a relatat duminică The Wall Street Journal (WSJ), citând, sub protecția anonimatului, oficiali din mai multe țări.

Liderul încarcerat al opoziției ruse, Alexei Navalnîi, cel mai vocal critic al Kremlinului, a fost condamnat în această vară la încă 19 ani de închisoare pentru „extremism”, pe lângă pedeapsa de nouă ani pentru fraudă pe care o ispășește în prezent.

El și susținătorii lui au denunțat ambele hotărâri ca fiind motivate politic.

Navalnîi a fost închis la întoarcerea lui în Rusia, în ianuarie 2021, după ce și-a revenit în urma unei otrăviri aproape fatale cu ceea ce oamenii de știință occidentali au stabilit că a fost Novichok, un agent neurotoxic de grad militar interzis.

Asociații activistului, care trăiesc acum în exil în străinătate, nu au comentat dacă Navalnîi ar fi de acord să fie inclus în tipul de schimb de prizonieri menționat în articolul WSJ.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Kremlinul a refuzat să comenteze cu privire la un posibil schimb în care să fie implicat Navalnîi.

Tatiana Stanovaya, o experimentată analistă specializată pe Rusia, a speculat luni că președintele Vladimir Putin ar putea fi „gata să plătească un preț mare” pentru a-l readuce din Germania pe Vadim Krasikov, un ucigaș plătit rus care se află încarcerat acolo. Krasikov, în vârstă de 58 de ani, este un presupus membru al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB, fostul KGB).

Un tribunal german l-a condamnat pe Krasikov la închisoare pe viață, în 2021, pentru asasinarea, cu doi ani înainte, a unui fost comandant cecen într-un parc din centrul Berlinului.

„Pentru Putin, Navalnîi nu este un avantaj și nici o amenințare. El ar putea fi de acord să îl predea pe Navalnîi în schimbul lui Krasikov, indiferent de unele îngrijorări care ar putea apărea în cercul său și în rândul serviciilor secrete”, a declarat Stanovaya.

Foto: Profimedia Images

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (8)

chiruleonard   •   14.09.2023, 12:15

aha, ok :)

bituca   •   14.09.2023, 09:28

Merita efortul de al elibera pe Navalnai.

laurlaur2180   •   14.09.2023, 08:18

se tem de ce poate spune

Vezi toate comentariile (8)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Ce să pui în aluatul pentru cozonac dacă vrei să rămână fraged și pufos. Ingredientul folosit de gospodinele din Moldova
FANATIK.RO
Ce să pui în aluatul pentru cozonac dacă vrei să rămână fraged și pufos. Ingredientul folosit de gospodinele din Moldova
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi afectat grav
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi afectat grav
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI