Israelul este a doua țară din lume, alături de Iran, care are o populație de cerb lopătar persan, dar a avut nevoie de o revoluție, o misiune clandestină a Mossad și de un zbor îndrăzneț cu avionul pentru a reuși acest lucru.

Pe vremuri, cerbii lopătari persani erau prezenți în număr mare în Israel, animalul fiind chiar menționat în Biblie.

Cunoscut sub numele de Dama dama mesopotamica în limba latină sau Yahmor Parsi în ebraică, cerbul este considerat kosher și în orice caz, demn de a fi servit la masa unui rege – regele Solomon, așa cum menționează Biblia.

La mijlocul secolului trecut, animalul era considerat dispărut, dar, potrivit contului oficial de Twitter al statului Israel, experții au descoperit că o mică populație de cerbi persani trăia în Iran.

După această descoperire, fostul general Avraham Yoffe, un erou al Războiului de Șase Zile, acum director al Autorității Parcurilor și Naturii din Israel, a demarat un efort intens pentru a aduce animalul în țară.

Efortul a coincis cu un program început la o grădină zoologică din Germania.

În vreme ce a obținut un cerb din Germania, statul evreu nu a reușit să intre în posesia unei căprioare. Prin urmare, autoritățile israeliene au încercat să încheie un acord cu șahul de la Teheran, pentru a cere două exemplare din mica populație de animale prezentă în Iran.

În acest scop, scrie Jerusalem Post, Yoffe i-a oferit fratelui șahului, prințul Abdol Reza Pahlavi, un vânător pasionat, oportunitatea de a vâna o capră nubiană.

Capra nubiană este o specie protejată în Israel, dar ministrul agriculturii din acel moment, Ariel Sharon, viitor premier al țării, a decis să facă o excepție, potrivit Wall Street Journal.

În ciuda ofertei, niciun progres nu a fost obținut în următoarele două decenii. Alte complicații au apărut ulterior.

Potrivit Wall Street Journal, chiar Yoffe s-a dus la Teheran pentru a prelua un cerb, la invitația fratelui șahului, dar operațiunea a fost întreruptă după ce generalul a suferit un infarct la sosirea în Iran.

Ultimul zbor din Iran

Totul s-a schimbat în decembrie 1978. Simțind apropierea revoluției, șahul i-a cerut lui Yoffe să trimită imediat agenți Mossad pentru a lua cerbul.

În momentul în care zoologul Mike Van Grevenbroek – de fapt, un agent Mossad – a sosit la Teheran, nimeni nu mai era acolo pentru a-l întâmpina.

Șahul și familia sa plecaseră din țară, iar agentului i s-a cerut să facă același lucru.

Cumva însă, scrie Jerusalem Post, agentul a reușit să localizeze patru căprioare și să le aducă în Israel, la bordul ultimului avion care pleca din Iran.

„Am ajuns pe aeroportul din Tel Aviv, am descărcat căprioarele și l-am găsit pe marele general așteptând, cu lacrimi în ochi”, a declarat agentul Mossad, vorbind despre Avraham Yoffe.

A treia generație de cerbi

Între timp, eforturile experților israelieni au dus la reintroducerea unei mici populații de cerbi persani în țară.

„De-a lungul anilor am eliberat zeci de cerbi în zona Nahal Soreq”, a declarat Nili Avni-Magen, director și veterinar-șef la Grădina Zoologică din Ierusalim.

„În ultimii trei ani am văzut o a treia generație de cerbi, care s-au născut din mame la rândul lor născute în sălbăticie. Reintroducerea cerbului persan în natura israeliană este una dintre cele mai de succes operațiuni de acest gen”, a declarat Avni-Magen.

În 2015, populația globală estimată a cerbului lopătar persan era de 1.100 de exemplare, inclusiv cele aflate în sălbăticie în Israel și Iran, dar și cele din captivitate.

În 2020, oficialii israelieni estimau că în jur de 200-300 de cerbi persani trăiau în nordul Galileei, în vreme ce între 90 și 100 de exemplare se aflau în Munții Iudeei.

Urmărește-ne pe Google News