4 comentariiFostul premier italian Silvio Berlusconi, omul supranumit „Il Cavaliere”, un veteran al clasei politice și erou a numeroase scandaluri de corupție și sexuale, a murit luni, la 86 de ani, după o lungă carieră în care a influențat disproporționat și a divizat politica și societatea din țara sa.
Într-un mesaj video postat la scurt timp după moartea lui Berlusconi, prim-ministra Giorgia Meloni i-a lăudat „curajul și determinarea”, numindu-l unul dintre cei mai influenți oameni din istoria țării.
„Cu el, Italia a învățat că nu trebuie să se lase niciodată limitată și că nu trebuie să renunțe niciodată”, a spus Meloni, o fostă protejată a lui Berlusconi.
Dar poate că și cea mai bună caracterizare a lui Berlusconi a fost făcută de fostul său rival Matteo Renzi.
„Mulți l-au iubit, mulți l-au urât: astăzi, toată lumea trebuie să recunoască faptul că impactul său asupra vieții politice, dar și asupra economiei, sportului și televiziunii a fost fără precedent”, a declarat senatorul Renzi, la rândul său fost premier.
Comentatorii sunt de acord cu faptul că Berlusconi a avut un efect puternic asupra Italiei, dar pentru „Il Cavaliere”, bilanțul nu este neapărat unul pozitiv.
Televiziune înainte de politică
Nu cariera politică a fost cea care l-a adus în prim-planul societății pe Berlusconi, ci calitatea sa de showman – înainte de a fi un om de afaceri de succes, el a fost cântăreț pe nave de croazieră.
În calitate de mogul media, inspirat de divertismentul rețelelor americane, el a transformat mai întâi televiziunea locală.
Timp de decenii, televiziunea italiană – cu postul public RAI în prim-plan – a fost riguroasă și serioasă, conservatoare sau chiar învechită, potrivit unora. Berlusconi a decis să pună publicul pe primul loc și a inventat de unul singur televiziunea comercială în Italia, scrie BBC.
Femeile îmbrăcate sumar au început să definească programele televiziunilor sale (la fel și viața sa privată, ceva mai târziu).
Acest lucru a dus la o schimbare de cultură pentru italieni, care au putut brusc să urmărească altfel de programe TV, moderne, vii și, în unele cazuri, cu glume incorecte din punct de vedere politic.
Importantă a fost și calitatea sa de patron al clubului AC Milan, cea mai de succes echipă de fotbal italiană.
Cu un public-țintă deja format, Berlusconi a putut să se gândească și la politică, înființând partidul de dreapta Forza Italia.
Un final dezastruos la vârful guvernului
A devenit prim-ministru în ianuarie 1994 și, deși guvernul său de coaliție de centru-dreapta a supraviețuit doar nouă luni înainte de a se prăbuși, el și-a dedicat o mare parte din primul mandat, potrivit numeroșilor săi critici, adoptării de legi și promovării de politici care să-l protejeze de urmărirea penală și să sporească profiturile afacerilor sale private, scrie The Guardian.
Berlusconi a pierdut alegerile din 1996 în fața marelui său rival de centru-stânga Romano Prodi, dar a triumfat din nou în 2001 și apoi a devenit primul politician italian din ultimii 50 de ani care a încheiat un mandat complet de cinci ani. A pierdut apoi din nou în fața lui Prodi, înainte de a se întoarce pentru ultima oară la vârful guvernului în 2008.
Ultimul mandat al guvernului Berlusconi s-a încheiat dezastruos, în mijlocul crizei datoriilor pe care premierul nu a fost capabil să o confrunte. În noiembrie, în condițiile în care Italia se afla sub supravegherea FMI și a UE, chiar și cei mai apropiați aliați ai săi i-au criticat reticența de a lua măsurile drastice necesare pentru a ține sub control economia.
Datoria publică a Italiei se dublase în timpul mandatului său. A fost nevoie ca un guvern tehnocrat să preia puterea. Berlusconi eșuase.
O inspirație pentru populiști
Dincolo de un naționalism superficial, ideologia nu a fost niciodată atât de importantă pentru Berlusconi. Coalițiile pe care le-a construit au fost flexibile și, de-a lungul anilor, au inclus o gamă largă de partide.
Ceea ce a fost important a fost conservarea puterii și a intereselor sale de afaceri, scrie publicația israeliană Haaretz.
Un lucru asupra căruia mulți comentatori insistă însă este că fostul premier italian a inventat populismul în Italia și a inspirat probabil mulți politicieni de peste hotare.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, care are propriile probleme cu justiția, scrie Haaretz, a fost un admirator al „bunicului populismului”.
Berlusconi l-a observat de mult timp pe tânărul Viktor Orban, recunoscând în acesta un „democrat iliberal” înrudit care, ca și el, căuta să profite de fondurile abundente ale Uniunii Europene fără a se conforma valorilor acesteia.
Orban a fost invitat la un meci al echipei de fotbal AC Milan a lui Berlusconi, pe stadionul San Siro. Asemenea premierului ungar, Berlusconi a fost un membru timpuriu al fan clubului lui Vladimir Putin.
De asemenea, Berlusconi a devenit un prieten apropiat al lui Recep Tayyip Erdogan, vizitându-l frecvent la Istanbul pentru a participa la evenimente de familie.
Berlusconi și Trump
Cu mult timp înainte ca Donald Trump să apară pe scenă, Berlusconi și amicii săi perfecționau arta politicii populiste pe care americanii au ajuns cu întârziere să o cunoască sub numele de trumpism – în care venerarea liderului transcende platformele de partid și orice rival este catalogat public drept „dușman al poporului”, scrie Haaretz.
Paralelele cu Donald Trump sunt într-adevăr izbitoare, observă și The Guardian: ambii politicieni au început ca magnați imobiliari, au devenit vedete în mass-media și au trecut în politică. Amândoi și-au făcut un scop din subminarea instituțiilor țării lor, inclusiv presa și sistemul judiciar.
Respinși de instituțiile liberale, amândoi au răspuns cu un discurs populist prin care se prezentau – în ciuda averii lor imense – drept adevărata voce a poporului, împotriva unei elite corupte și îndepărtate.
În 2016, Berlusconi a admis că asemănările dintre Trump și el sunt evidente.
Avea o problemă cu izolaționismul și protecționismul lui Trump, dar era de acord cu politica de impozitare, cu poziția privind Rusia, împărtășea o viziune comună despre „pericolul” stângii.
Și încă ceva: îi plăcea de Melania Trump.
Urmașii lui Berlusconi în politica italiană
Experimentat în arta supraviețuirii, Berlusconi a reușit nu doar să supraviețuiască scandalurilor, dar a ieșit din ele chiar mai înrăit. A fost urmărit de peste 30 de ori pentru acuzații precum deturnare de fonduri, fals în acte contabile și mituirea unui judecător.
Multe cazuri nu au ajuns la proces, uneori pentru că Berlusconi a schimbat legea în baza căreia fusese acuzat.
O singură dată a fost condamnat, pentru fraudă fiscală, în 2013. A primit o pedeapsă de patru ani de închisoare, din care trei au fost grațiați, un an de muncă în folosul comunității și o interdicție de șase ani de a ocupa funcții legislative.
A supraviețuit, și mai incredibil, uriașului scandal sexual în care era acuzat că a plătit o minoră pentru favoruri sexuale și, ulterior, a făcut abuz de putere pentru a acoperi fapta.
Berlusconi a supraviețuit, dar în urma sa, Italia a continuat să se confrunte cu dificultăți – o creștere economică anemică, corupție, o administrație de slabă calitate, în multe cazuri. Iar pe scena politică, lucrurile s-au schimbat.
La alegerile din 2018, alegătorii fostului prim-ministru au dezertat în masă către aliații din Liga, formațiunea de extremă-dreapta a lui Matteo Salvini – Forza Italia obținând doar 14% din voturi, față de 37% în 2008.
Iar Salvini și-a părăsit prompt aliatul și a format o coaliție incomodă cu Mișcarea Cinci Stele.
Berlusconi fusese cel care a adus Liga Nordului în guvern. Și tot el este cel care încheiase o coaliție cu Alianța Națională, gruparea postfascistă, din care s-a desprins ulterior partidul actualei prim-ministre Giorgia Meloni.
Giorgia Meloni însăși a devenit pentru prima dată o politiciană cunoscută sub aripa lui Berlusconi – ocupând funcția de ministră junioară în ultimul său guvern.
După alegerile din septembrie 2022, partidul lui Berlusconi s-a întors la guvernare, într-o coaliție cu vechii săi aliați, postfasciștii și extremiștii din Liga, dar diferența a fost evidentă: puterea aparținea lui Meloni, în vreme ce fostul premier putea juca doar rolul unui aliat minor.
Care este moștenirea politică a lui Berlusconi? Pentru BBC, ea este una în principal simbolică. Fostul premier a adoptat foarte puține reforme politice și a părut mai degrabă preocupat de gestionarea propriei imagini decât de conducerea unei țări.
The Guardian vede mai mult decât atât, o pierdere a încrederii electoratului italian în clasa sa politică – o pierdere care a dus, în mod ironic, la apariția unei noi generații de politicieni populiști mult mai radicali și mai duri de dreapta.