Potrivit NOS, care citează surse regale, tânăra în vârstă de 20 de ani a trăit şi studiat la Madrid timp de peste un an.

În octombrie 2022, Amalia a fost nevoită să-şi abandoneze planul de a locui într-o reşedinţă de studenţi, din cauza temerilor în domeniul securităţii, la doar câteva săptămâni după ce a început să studieze politica, psihologia, dreptul şi economia la Universitatea Amsterdam.

Amalia, moştenitoarea tronului Olandei, a fost fotografiată radiind atunci când şi-a început studiile. Ea anunţa că vrea să locuiască într-o locuinţă pentru studenţi.

Însă cuplul regal anunţa, aproximativ o lună mai târziu, că fiica lor a fost nevoită să se întoarcă să locuiască la palat, la Haga şi măsuri de securitate în mod considerabil consolidate.

„Ea nu poate locui la Amsterdam şi nu poate ieşi (…). Acest lucru are consecinţe enorme asupa vieţii sale”, declara atunci emoţionată regina Maxima.

Autorităţile nu au divulgat detalii, însă anunţul s-a produs la câteva săptămâni după o serie de dezvăluiri potrivit cărora Amalia şi premierul Mark Rutte ar fi fost menţionaţi în comunicări ale unor grupări de crimă organizată, provocând temeri cu privire la eventuale răpiri.

Potrivit NOS, ameninţarea la adresa Amaliei nu a dispărut complet, însă prinţesa poate locui şi studia din nou în Olanda, mulţumită unor „măsuri” nedivulgate.

Miercuri, Amalia joacă pentru prima oară un rol oficial, în cursul unei vizite de stat de două zile a familiei regale spaniole.

Urmărește-ne pe Google News