Este vorba de tablouri realizate de pictorul expresionist austriac Egon Schiele.
Cererile, confirmate pentru ziarul Der Standard de Procuratura Financiară din Austria, au fost depuse de moştenitorii lui Fritz Grunbaum, evreu austriac, ucis de nazişti în lagărul de concentrare de la Dachau, şi reprezintă un nou pas într-un dosar care trenează de mai bine de 25 de ani.
Plângerea vizează statul austriac, Galeria Albertina, un muzeu public, şi Muzeul Leopold, o instituţie privată.
Potrivit Der Standard, plângerea se referă la o acuarelă şi un desen, deţinute de Albertina, precum şi la o pictură în ulei, „Tote Stadt III” (Oraş mort III), aceasta din urmă evaluată la 7,5 milioane de euro, şi alte şapte piese, aflate în colecţia Muzeului Leopold.
Moştenitorii lui Fritz Grunbaum au ameninţat încă din 2015 că vor da în judecată statul austriac pentru recuperarea a 14 lucrări care au aparţinut actorului de cabaret, cunoscut drept un colecţionar de artă pasionat.
Plângerile au fost depuse după ce un tribunal din New York a decis în luna mai că naziştii au confiscat două opere de artă aflate în proprietatea lui Grunbaum şi pe care el le cedase prin procură soţiei sale în iulie 1938, când artistul se afla deja în lagărul de concentrare de la Dachau.
Organismul austriac care se ocupă de examinarea cererilor de restituire a considerat până acum că nu există nicio dovadă că naziştii şi-au însuşit lucrările.
Guvernul austriac s-a grăbit în 1998 să adopte o normă care obliga muzeele publice să investigheze fondurile de opere de artă aflate în proprietatea lor pentru a identifica piese furate, de obicei de la familii de evrei, mai scrie EFE.