Lee Jae-Yong, moștenitorul gigantului sud-coreean Samsung a fost arestat vineri în cadrul unei anchete pentru corupție și trafic de influență care a dus la demiterea președintei țării, Park Geun-Hye.
Fiul președintelui grupului Samsung, Lee Kun-Hee, și nepot al fondatorului său, Lee Jae-Yong (48 de ani), este acuzat că a oferit 36 de milioane de dolari unei companii și mai multor fundații înființate de Choi Soon-sil, o veche prietenă a președintei Park Geun-hye, în schimbul sprijinirii fondului public de pensii pentru un proiect controversat de fuziune a două dintre filialele Samsung în 2015.
„S-a dovedit că este necesar să îl arestăm(pe Lee Jae-Yong în lumina unor noi acuzații și a unor noi dovezi”, a informat într-un comunicat un purtător de cuvânt al tribunalului.
Lee, vicepreședintele Samsung Electronics, a fost dus vineri la o închisoare de pe lângă Seul, imediat după ce un judecător a emis un mandat de arestare pe numele lui.
Jay Y. Lee este fiul lui Kun-Hee Lee, preşedintele Samsung şi cel care conduce în acte compania coreeană.
Este al doilea scandal recent în care este implicată compania Samsung. Anul trecut, în septembrie, compania a decis retragerea de pe piață a modelului Galaxy Note 7, după ce mai mulți utilizatori s-au plâns că bateria telefonului a explodat atunci când gadgetul era pus la încărcat.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Libertateapentrufemei.ro
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
FANATIK.RO
Proiectul uriaș prin care România poate ajunge o forță în regiune. Platforma a ajuns deja la Constanța și a costat sute de milioane de euro
GSP.RO
„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
Elle.ro
Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Observatornews.ro
Statul vinde bolizii infractorilor celebri. Preţul cerut pentru Lamborghini URUS sau Lamborghini Huracan
HOROSCOP
Horoscop 19 noiembrie 2024. Peștii vor primi din ce în ce mai mult și mai des mesaje din partea propriului suflet, care îi va sprijini pas cu pas