• Trei partide au anunțat răspicat că vor vota moțiunea de cenzură – PSD, ALDE și Pro România. Mai există câțiva parlamentari desprinși din ALDE care sunt în PPU(SL) și care sunt toți afiliați grupului parlamentar al PSD, deci ar trebui să voteze moțiunea.
  • Nu votează sigur PNL și USR.
  • Liderii PMP au declarat și ei că parlamentarii formațiunii nu vor vota.
  • UDMR a decis pe ultima sută de metri: nu va vota.
  • Minoritățile sunt, ca de obicei, împărțite. Nu au luat o decizie a grupului și fiecare va vota cum consideră.

UPDATE 17.25. Premierul a făcut primele declarații, după ce dezbaterea și votul moțiunii de cenzură nu s-au mai ținut din lipsă de cvorum. ”Vreau să mulțumesc formațiunilor politice care au fost alături de noi și care nu au participat la cvorum. Le mulțumesc și parlamentarilor neafiliați, care nu au sprijinit aventura politică a PSD”, a spus Ludovic Orban.

Este o moțiune de cenzură în afara cadrului constituțional. Guvernul a sesizat CCR și așteptăm pronunțarea. Ca Guvern, considerăm că ceea ce s-a întâmplat astăzi este extrem de benefic pentru România, pentru că Guvernul trebuie să facă față unor provocări imediate, pe termen mediu și lung, pentru a putea soluționa marile probleme cu care se confruntă România.

Ludovic Orban:

UPDATE 16.47 Ședința pentru votul pe moțiunea de cenzură a fost suspendată. Au fost 226 de parlamentari prezenți.

Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților
Recomandări
Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților

Pentru a se alcătui cvorum, era necesară o prezență de 233 de parlamentari.

UPDATE 16.40 67 de senatori PSD, din 70, sunt prezenți în sală. Urmează numărătoarea pentru Camera Deputaților, apelul nominal.

Minoritățile și UDMR nu au fost prezente în sală, nu susțin nici cvorumul, nici moțiunea.

Ar fi pentru prima dată în actuala legislatură când PSD nu are niciun vot de susținere de la minorități, ceea ce a alimentat inclusiv speculațiile că PSD a făcut „blat” cu PNL.

UPDATE 16.15 Sunt prezenți 25 de parlamentari de la Pro România și de la neafiliați. Urmează apelul la Senat și apoi la PSD.

Din partea PSD, mai lipsesc și Roxana Pațurcă, și Dan Ciocan. În total, PSD are 5 parlamentari absenți. În afara celor doi, nu sunt prezenți nici Carmen Dan, nici Cătălin Rădulescu și nici Adrian Todor.

Totodată, mai lipsesc și Marian Cucșa, și Sorin Bota, de la neafiliați.

UPDATE 16.10: Premierul Ludovic Orban consideră că moţiunea de cenzură contra Guvernului condus de el este „consumată”.

„Mi se pare firesc ca ea să nu se dezbată şi să nu fie votată”, a spus Ludovic Orban la Parlament, apoi a adăugat că trebuie așteptată decizia CCR.

Ședința a fost reluată după ce a fost amânată o oră. Acum se verifică cvorumul de ședință.

Trei măsuri arbitrare ale regimului comunist au cauzat catastrofa de la Certej. Un munte de nămol și cianură a îngropat de vii 89 de oameni
Recomandări
Trei măsuri arbitrare ale regimului comunist au cauzat catastrofa de la Certej. Un munte de nămol și cianură a îngropat de vii 89 de oameni

UPDATE 14.54: Avertisment pentru social-democrați. Prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu a spus că toți cei care lipsesc nemotivat vor fi excluși din partid.

UPDATE 14.30: Dezbaterea moțiuni a început cu o amânare, după ce nu s-a format cvorum. Doar 170 de parlamentari au fost prezenți la ora stabilită pentru începerea ședinței, adică mai puțini cu 35 decât cei care au semnat.

„Am început furtunos cu o pauză de o oră. Toată lumea la grupurile parlamentare”, a declarat președintele PSD, Marcel Ciolacu.

Pentru a se alcătui cvorum, era necesară o prezentă de jumătate plus 1 din totalul de parlamentari, adică 233 de parlamentari, numărul necesar de voturi pentru, astfel încât moțiunea să fie adoptată.

„La cum se îmbolnăvesc ei, câte unul la jumătate de oră…”, a spus Victor Ponta.

El susține că în mod normal era 241 de voturi, dar „în fiecare oră dispare câte un PSD-ist”.

„În ritmul ăsta, până diseară mai rămâne doar jumătate de parlament”, a mai spus Victor Ponta.

UPDATE 13.30: PSD face calcule cu trei absențe. Doi parlamentari, printre care și fostul ministru de interne Carmen Dan, au anunțat că nu pot fi prezenți, deoarece se află în izolare. Un alt parlamentar se află în spital, potrivit unor surse din interiorul partidului.

Șofer român de TIR blocat trei zile pe autostrada distrusă de inundațiile din Spania: „Nici în războiul din Iugoslavia nu am văzut așa ceva”
Recomandări
Șofer român de TIR blocat trei zile pe autostrada distrusă de inundațiile din Spania: „Nici în războiul din Iugoslavia nu am văzut așa ceva”

În aceste condiții, șansele ca Guvernul să pice scad considerabil, în contextul în care PSD era la limită cu numărul de voturi necesare.

UPDATE 10.15: PSD îi amenință cu excluderea pe cei care nu vor fi prezenți la moțiune. Cum răspund cei acuzați că vor boicota votul de astăzi?


Moțiunea de cenzură, intitulată „Guvernul PNL – de la pandemie la pande-mită generalizată”, va fi dezbătută în plenul reunit al celor două camere, luni, la ora 14.00. Este de așteptat ca votul să se dea spre seară, în ultima zi a sesiunii extraordinare. Pe 1 septembrie începe sesiunea obișnuită de toamnă.

Opoziția, la un vot distanță

PSD mai are la Camera Deputaților 136 de aleși (dar unul e în carantină, deci nu va vota), după ce, recent, a pierdut doi parlamentari, iar Valeriu Steriu a fost numit în Comitetul de Reglementare al ANRE și și-a depus demisia din Parlament cu data de 30 august, deci nu va putea participa la vot. În cei 135 apți de vot intră și deputații ALDE și PPU, afiliați grupului.

Tot la Cameră, Victor Ponta are în total 21 de aleși. Jocul depinde mult de Pro România și de prezența tuturor aleșilor lui Ponta la vot.

La Senat, social-democrații au 70 de voturi, după ce l-au pierdut pe Daniel Breaz. Fostul ministru al culturii a demisionat din PSD pe motiv de incompatibilitate cu actuala conducere. PSD mizează totodată pe încă șase voturi care ar veni din partea senatorilor din taberele Pro România și ALDE.

Dezbaterea și votul moțiunii, suspendate. Nu s-au adunat 233 de parlamentari. Orban: ”Ce s-a întâmplat astăzi este extrem de benefic pentru România”
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, are nevoie de prezența tuturor colegilor la vot. Foto: Hepta

În concluzie, dacă iau în calcul doar voturile sigure și faptul că nimeni nu lipsește sau dezertează, PSD se bazează pe 232 de voturi, cu unul sub majoritatea pentru a dărâma guvernul.

Cum arată calculele, fără minorități și UDMR

Camera Deputaților:
PSD – 135 de voturi
Pro România – 21 de voturi
Senat:
PSD – 70
Neafiliați (ALDE, PRO ROMÂNIA) – 6
135+21+70+6 = 232

Dezbaterea și votul moțiunii, suspendate. Nu s-au adunat 233 de parlamentari. Orban: ”Ce s-a întâmplat astăzi este extrem de benefic pentru România”
Cum arată calculele Opoziției cu câteva ore înainte de votul pe moțiune

Deputatul PSD de Arad Adrian Todor a fost trimis în carantină 14 zile, fiind contact al unei persoane confirmate cu coronavirus, motiv pentru care va lipsi de la votul moțiunii, susțin surse din partid, pentru Digi24.ro. Așa că Opoziția rămâne cu 232 de voturi, în loc de 233, care era necesarul.

Negocieri și suspiciuni de blat

Deși calculele arată că PSD, ALDE, PRO România, PPU(SL), cu ceva ajutor de la minorități, ar putea trece moțiunea de cenzură, la vârful PSD nu domină o stare de optimism, susțin sursele Libertatea.

Acest lucru se întâmplă din mai multe motive. O dată, ar fi o premieră ca toți parlamentarii partidelor care au anunțat că vor vota moțiunea să fie prezenți. Din motive de sănătate sau pur și simplu pentru că vor să boicoteze propria conducere de partid, ar putea fi aleși care să lipsească.

În plus, PSD se plânge că PNL duce o puternică muncă de negociere cu oamenii săi și nu numai, pentru a-i convinge să nu voteze.

Nu în ultimul rând, PSD nu se poate baza 100% pe votul minorităților și, nici atât, pe cel al parlamentarilor UDMR.

Potrivit unei surse din partid, liderii social-democrați pun la îndoială inclusiv cuvântul lui Victor Ponta și au declarat că nu se pot baza pe toate voturile oamenilor săi. Dacă aleșii Pro România vor lipsi, deja șansele moțiunii scad simțitor.

Ponta părea resemnat și acuză blatul

Duminică, Victor Ponta a vorbit de blat și de faptul că Guvernul Orban va rămâne în funcție.

”Din păcate, ca să vă dau o veste proastă, blatul se duce mai departe, până la Parlament. Vă daţi seama că deja s-a negociat rezultatul moţiunii de luni şi chiar dacă noi, toţi cei de la Pro România, o să votăm pentru moţiune, deja cred că s-a şi scris, s-au numărat şi voturile”, a declarat fostul premier Victor Ponta duminică, 30 august, la evenimentul de lansare a candidaţilor PRO România Ilfov pentru alegerile locale.

Dezbaterea și votul moțiunii, suspendate. Nu s-au adunat 233 de parlamentari. Orban: ”Ce s-a întâmplat astăzi este extrem de benefic pentru România”
Victor Ponta pare convins că Guvernul Orban 2 nu cade. Foto: Hepta

Pesediștii, amenințați cu excluderea dacă nu votează moțiunea

De teama unor astfel de înțelegeri, parlamentarii PSD sunt amenințați cu excluderea din partid în cazul în care vor absenta sau dacă vor vota împotriva moțiunii, după cum a anunțat, duminică, prim-vicepreședintele Sorin Grindeanu (foto), citat de Agerpres.

Dezbaterea și votul moțiunii, suspendate. Nu s-au adunat 233 de parlamentari. Orban: ”Ce s-a întâmplat astăzi este extrem de benefic pentru România”
Foto: Hepta

Cine nu se prezintă mâine sau votează invers, dacă nu există o cauză obiectivă, înseamnă că nu mai face parte din echipa PSD. Vreau să fiu cât se poate de clar din acest punct de vedere.

Sorin Grindeanu, prim-vicepreședinte PSD:

Cert e că toți parlamentarii PSD au fost convocați luni într-o ședință, cu o oră înaintea începerii dezbaterilor.

UDMR negociază până în ultimul minut

UDMR are în total 30 de parlamentari. Este un partid disciplinat, iar o decizie în favoarea moțiunii ar face diferența. Liderii au declarat că vor lua o hotărâre luni, la 12, cu doar două ore înainte de moțiunea programată la ora 14. Social-democrații nu s-au bazat pe UDMR când au făcut calculele.

“Noi vom ține cont de performanțele Guvernului și nu sunt prea multe. Sunt cel puțin 1.000 de motive ca să votăm împotriva Guvernului, dar la fel există câteva argumente să nu votăm moțiunea de cenzură”, a declarat zilele trecute, președintele UDMR, Kelemen Hunor.

Minoritățile pot decide soarta moțiunii

PSD speră să atragă și 8-9 voturi de la minorități, din totalul de 17. În mod tradițional, minoritățile votează cu guvernul aflat la putere. Totuși, în această legislatură, cam jumătate au votat mereu cot la cot cu PSD. Liderul grupului, Varujan Pambuccian, a declarat pentru Libertatea că nici de data aceasta nu s-a luat o decizie unitară a grupului, deci fiecare va vota după cum crede de cuviință.

Cristian Pîrvulescu: Șansele să nu treacă moțiunea sunt mai mari, dar totul se joacă

Politologul Cristian Pîrvulescu pare rezervat în privința șanselor moțiunii de a trece.

“Nu știe nimeni ce se va întâmpla, nici PSD, nici PNL. Sigur, prin rapiditatea deciziei de a depune moțiune de cenzură au mai tăiat din forțele centrifuge și aici mă refer la PSD. Sunt mai multe semne de întrebare la Pro România, acolo unde Victor Ponta s-a pronunțat clar în favoarea moțiunii, iar Adrian Țuțuianu vorbea de neconstituționalitate. Or, întrebarea e de ce ai susține o moțiune de cenzură de a cărei constituționalitate te îndoiești? De ce ar face servicii Pro România către PSD și lui Ciolacu? O moțiune care trece ar fi un balon de oxigen mai mare pentru PSD decât pentru Pro România”, a declarat, pentru Libertatea, Pîrvulescu.

Dezbaterea și votul moțiunii, suspendate. Nu s-au adunat 233 de parlamentari. Orban: ”Ce s-a întâmplat astăzi este extrem de benefic pentru România”
foto: SNSPA.ro

UDMR nu va vota probabil moțiunea, ținând cont de ultimele declarații ale lui Kelemen Hunor. Minoritățile naționale nu vor intra în joc. Teoretic, PSD și Pro România au la limită majoritatea, dar șansele să NU treacă moțiunea sunt mai mari, peste 50%. Dar e ca la fotbal, se joacă până în ultima clipă.

Cristian Pîrvulescu, politolog:

Guvernul Orban a mai căzut o dată

Premierul Ludovic Orban nu se află în fața primei moțiuni de cenzură. A mai trecut printr-una la începutul anului, în februarie. Atunci când guvernul condus de el a și picat. 261 de parlamentari au votat pentru moțiune atunci și 139 împotrivă.

Dezbaterea și votul moțiunii, suspendate. Nu s-au adunat 233 de parlamentari. Orban: ”Ce s-a întâmplat astăzi este extrem de benefic pentru România”
Guvernul Orban I a picat la începutul acestui an. Foto: Hepta

Moțiunea din iarnă a fost semnată de 208 parlamentari, acum a fost semnată de 205. Spre deosebire de februarie, lipsesc 4 semnături de la UDMR, a apărut o alta, de la un alt parlamentar.

Ce a urmat? Interimatul a fost asigurat de guvernul demis, Klaus Iohannis l-a desemnat tot pe Ludovic Orban pentru funcția de premier, iar acesta a primit din nou votul de încredere al Parlamentului, pentru un guvern cu drepturi depline, pe 14 martie. Inclusiv cu o parte din voturile PSD.

Scenarii posibile după moțiunea de cenzură: Guvernul pică, dar rămâne interimar până după parlamentare

Dacă moțiunea de cenzură pică, Guvernul Orban își continuă mandatul. Nu lipsit de griji, pentru că pe 1 septembrie începe sesiunea parlamentară obișnuită, iar Opoziția are dreptul să depună o nouă moțiune de cenzură. Nu atât de repede probabil, pentru că după locale, urmează alegerile parlamentare, iar social-democrații și aliații lor și-ar putea alege atunci momentul pentru o nouă moțiune, ca să destabilizeze PNL înainte de scrutin.

Dacă moțiunea de cenzură trece însă, lucrurile se complică. Și în rol ar putea intra Curtea Constituțională, cea care ar urma să decidă dacă această moțiune a fost depusă în mod regulamentar, în urma unei contestații făcute de Guvern.

Chiar și așa, un guvern interimar condus probabil, ca și la precedenta moțiune de cenzură, tot de Ludovic Orban ar urma să asigure gestionarea țării.

Președintele Klaus Iohannis urmează să convoace consultări cu partidele parlamentare, iar apoi să desemneze un premier (posibil tot Orban), care să vină cu un guvern în parlament pentru un vot de învestitură. În caz de refuz la vot, procedura se poate relua și astfel e posibil ca interimatul guvernului Orban să țină până după alegerile parlamentare.

S-a mai întâmplat ceva asemănător în 2009, atunci când Guvernul Emil Boc I a picat la moțiunea de cenzură. Președintele de atunci, Traian Băsescu, l-a desemnat pe economistul BNR Lucian Croitoru să formeze un nou executiv, numai că acesta a fost respins de Parlament. Așa că guvernul Boc I a rămas interimar, până după alegerile prezidențiale din același an. Ulterior, Boc a revenit în funcția de premier cu drepturi depline, după un nou vot parlamentar.

Varianta-surpriză a PSD de la BNR

O altă variantă, puțin probabilă dată fiind ostilitatea fățișă a președintelui Iohannis față de PSD, este ca acesta să accepte o propunere de premier din partea PSD. Și aici vine surpriza pentru că aceasta nu ar mai fi Florin Georgescu, prim-viceguvernator BNR, ci colegul acestuia de bancă, viceguvernatorul Leonardo Badea, după cum notează Adevărul.

Badea este absolvent de ASE, a fost senator PSD de Dâmbovița, apoi șef al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), cu sprijinul lui Liviu Dragnea, iar ulterior, susținut pentru scaunul de viceguvernator al BNR.

Foto principala: INQUAM Photos / George Calin

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Ce să pui în sacul de cartofi ca să nu încolțească și să fie buni săptămâni întregi. Orice gospodină are așa ceva în casă, dar puține știau secretul. Locul în care se țin, de fapt, cartofii în casă
FANATIK.RO
Ce să pui în sacul de cartofi ca să nu încolțească și să fie buni săptămâni întregi. Orice gospodină are așa ceva în casă, dar puține știau secretul. Locul în care se țin, de fapt, cartofii în casă
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
GSP.RO
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
Se construiește o nouă autostradă în România, apar primele detalii. Va avea 3 benzi pe sens, ar putea fi făcută din beton produs numai în țara noastră și va face o legătură îndelung așteptată de români
FANATIK.RO
Se construiește o nouă autostradă în România, apar primele detalii. Va avea 3 benzi pe sens, ar putea fi făcută din beton produs numai în țara noastră și va face o legătură îndelung așteptată de români
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
Observatornews.ro
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc
HOROSCOP
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI