Oficialii din 11 țări cred că în România există ”atacuri sistematice” și ”insulte colective țintite” împotriva minorității germane din partea unor ”reprezentanți de rang înalt ai PSD și a mass-media apropiate de guvern”.

Moțiunea a fost semnată și de reprezentanții Germaniei și ai Ungariei, și se referă la Darius Vâlcov, consilier al premierului Dăncilă și fost ministru al Finanțelor care a publicat un clip video care îl prezenta pe Klaus Iohannis în postură de nazist.

Al doilea oficial nominalizat este Liviu Pop, care a jignit minoritatea germană printr-o postare prin care a calificat Forumul Democrat German drept o ”organizație nazistă” și a comparat germanii și alți aliați ai româniei cu ”gândaci”, relatează g4media.ro.

Intensitatea și frecvența actelor de defăimare colectivă provenite din cercurile guvernamentale, precum și lipsa distanțării liderilor de a se distanța public de aceste acte, reprezintă un motiv de îngrijorare”, concluzionează semnatarii moțiunii.

Semnatarii moțiunii cer Adunării Parlamentare a Consiliului Europei să investigheze implementarea de către România a măsurilor pentru protejarea minorităților naționale.

Moțiunea va intra în dezbaterea Adunării Parlamentare și, dacă va fi adoptată, va fi demarată o investigație formală împotriva României.


OPINIE/ PAH explică ce nu spune Realitatea TV când anunță că se face partid: „Televiziune, partid și stat”


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News