UPDATE 12.30: Moțiunea împotriva lui Tudorel Toader a fost respinsă – 171 voturi împotriva, 99 pentru și 5 abțineri. Ministrul Tudorel Toader nu a fost prezent în Parlament, atunci când a fost votată moțiunea împotriva sa.


Preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, spune că deputaţii PSD vor vota „după propria conştiinţă” la moţiunea simplă împotriva ministrului Justiţiei.

„S-au tot dat sugestii din partea altora, în legătură cu domnul Toader. Unii le spun: ‘Domnule, să nu mai fie. Alţii le spun: ‘Neapărat să rămână. Şi am zis că cel mai bine este să judece colegii şi să voteze în consecinţă. (…) Eu nu pot să întorc niciodată mâna la spate deputaţilor PSD”, a afirmat Dragnea, la Palatul Parlamentului.

Plenul Camerei Deputaţilor a dezbătut marţi după amiaza moţiunea simplă „Ministrul Justiţiei, un ministru de nota 4 (patru)”, demers iniţiat de PNL şi USR. Semnatarii documentului cer demisia lui Tudorel Toader, pe care îl acuză, în 20 de puncte, că prin comportamentul său a „abandonat Justiţia în mâna infractorilor” şi „a trimis România în trecut, în perioada Năstase-Stănoiu, în care dosarele se rezolvau în şedinţe de partid”.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a venit marţi în faţa deputaţilor, pentru a răspunde acuzaţiilor aduse de Opoziţie.

PSD l-a apărat pe Tudorel Toader. „Doar Rusia are abuzul în serviciu incriminat. Aşa că lăsaţi-o mai moale!”, a transmis deputatul Nicuşor Halici în plen.

Ministrul a făcut apel la revenirea la normalitate în actul de justiţie, şi a precizat că nu mai doreşte să „moară oameni în penitenciare şi să fim condamnaţi la CEDO”.


Citeşte şi:

VIDEO/ La 3 ani după tragedia din Colectiv, parlamentarii nu ştiu ce se comemorează pe 30 octombrie: „Poate fi ziua de naştere a copilului, a nevestei, a mea…”

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News