Potrivit sentinței de condamnare a judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, magistrații nu au nici un dubiu asupra faptelor pentru care a fost judecat, artând că probele administrate în sala de judecată ”relevă că infracţiunile de trafic de influenţă şi spălare a banilor au fost dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă”.
Mai mult decât atât, în sprijinul său au fost audiați și doi martori, respectiv Lavinia Șandru, fosta lui soție, și tatăl lui. După ce i-au ascultat și au pus cap la cap declarațiile acestora cu probele de la dosar, judecătorii au înlăturat depozițiile, considerând că martorii nu au fost sinceri, se arată în motivarea instanței de judecată citată de g4media.ro
„Raportat la aspectele mai sus evidenţiate, instanţa apreciază declaraţia martorei Şandru Lavinia ca fiind nesinceră şi nu va ţine seama de conţinutul acestei probe”, se arată în motivare.
Darius Vâlcov a încercat să justifice sumele mari de bani pe care le avea în casă, cu ajutorul fostei soții și a tatălui său.
”În acest sens, ambii martori au arătat că banii, pe care inculpatul i-a deţinut în perioada de referinţă, au fost obţinuţi ca urmare a organizării celor trei nunţi, prilejuite de căsătoria inculpatului cu martora Şandru Lavinia, ale căror cheltuieli ar fi fost suportate pe rând de părinţii celor doi şi de naşi, iar darul a fost la fiecare dintre nunţi de aproximativ 200.000 – 300.000 de euro.
Martora Şandru Lavinia a declarat suplimentar că şi după organizarea botezului fiicei lor au obţinut suma de 200.000 de euro din care au plătit şi cheltuielile. Totalizând aceste sume, cei doi au obţinut în jur de 600.000-800.000 de euro. Deşi martora, potrivit propriei declaraţii, era parlamentar în acea perioadă şi avea obligaţia declarării acestor sume, ca şi inculpatul, au hotărât împreună să declare doar „ o mică parte, din aceste sume, aproximativ 200 mii”, pe care au depozitat-o pe un card, însă toate sumele rezultate din aceste evenimente au rămas la inculpatul Vâlcov Darius Bogdan. Depoziţia privind depunerea pe card a unei asemenea sume este în contradicţie cu ceea ce a declarat inculpatul Vâlcov Darius Bogdan sub acest aspect, şi anume că nu a deţinut vreun card şi pentru acest motiv a apelat la un martor care i-a pus la dispoziţie cardul său”, au reținut judecătorii.
Epopeea tablourilor
Judecătorii consideră că Lavinia Șandru a urmărit ca prin declaraţia dată să diminueze răspunderea penală a fostului soţ. ”Relevantă este nu numai preocuparea sa, exclusiv orientată către a explica provenienţa unor sume de bani, nedeclarate, care deşi dobândite în timpul căsătoriei au rămas în integralitate la inculpat, ci şi pentru a face precizarea că la evenimentele menţionate au primit şi nişte tablouri, aproximativ 8-10, care au rămas, după divorţ, tot inculpatului, precum şi pentru a devoala că în timpul căsătoriei a cumpărat 3 tablouri şi alte 2 tablouri au fost achiziţionate de sora acestuia. Raportat la aspectele mai sus evidenţiate, instanţa apreciază declaraţia martorei Şandru Lavinia ca fiind nesinceră şi nu va ţine seama de conţinutul acestei probe”, se mai arată în document.
Judecătorii mai arată că în perioada 2009-2010, Vâlcov a acceptat promisiunea de a primi de la Theodor Berna, patronul firmei Tehnologica Radion, suma de 15,6 milioane de lei, reprezentând 20% din valoarea a trei contracte privind reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare în oraşele Scorniceşti, Potcoava, Drăgăneşti Olt, Piatra Olt şi în municipiul Slatina. Din acestă sumă, Vâlcov a primit 6,2 milioane de lei.
Vâlcov, acuzat de 3 milioane de euro prejudiciu, a picat și la detectorul de minciuni
Vâlcov este acuzat în două dosare penale aflate pe rolul instanţelor de un prejudiciu de aproape 3 milioane de euro şi are sechestru pe bani şi bunuri (printre care 3 lingouri de aur, 172 de tablouri şi piese de mobilier) în valoare de doar 2 milioane de euro.
Cu referire la altă faptă de trafic de influență făcută doi ani mai târziu pentru același investitor, instanța supremă arată că Vâlcov a disimulat suma de 3.100.000 de lei sub forma a trei lingouri din aur, mai multe tablouri şi sub forma unor servicii şi amenajări în beneficiul City Hotel Slatina, pe care îl deţine şi controlează prin interpuşi.
Consilierul premierului Viorica Dăncilă a picat și testul detectorului de minciuni, pe care singur l-a cerut, se mai arată în motivarea ICCJ.
”În urma examinării inculpatului Vâlcov Darius Bogdan cu tehnica poligraf la solicitarea acestuia, s-a constatat că la întrebarea „Aţi primit, în mod direct, vreo sumă de bani de la Berna Theodor în legătură cu contractele încheiate între S.C. Tehnologica Radion şi S.C. Compania de Apă Olt, la sediul Tehnologica Radion ?” răspunsul „Nu” al inculpatului a provocat modificări specifice comportamentului simulat”.