Judecătorii susţin că este „imposibil de acceptat ca o măsură restrictivă de drepturi și privativă de libertate să poată fi luată împotriva unui cetățean în lipsa unui act de procedură și pe care act acesta să nu-l poată contesta în fața instanței”, notează sursa citată.
Magistraţii precizează că art.23 din Constituţia României prevede în mod expres: „( 1) Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile” , iar la alin. 13 al aceluiași articol se arată faptul că: ”( 13) Sancțiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală”.
De asemenea, magistrații au descoperit că bărbatul, care se întorcea din Germania, făcea parte dintr-o categorie exceptată de la măsura izolării la domiciliu, fiind printre persoanele care exercitau lucrări în străinătate în baza unui contract de muncă sau de prestări servicii a angajatorului principal și, totodată, avea o adeverință medicală prin care, la momentul revenirii în țară, se atesta că este clinic sănătos.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş susţinea că va respecta decizia instanței de judecată.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro