Sute de femei au țipat la unison, vreme de un minut, pentru a atrage atenția asupra inegalității de gen. Ele și-au intensificat mesajele strigâng sloganuri și bâtând asurzitor în capace de tigăi, începând cu ora locală 15.24. ”E ora când femeile încep, efectiv, să lucreze gratis”, au explicat organizatorii.

Femeile câștigă, în medie, cu 20% mai puțin decât bărbații, nu sunt reprezentate în pozițiile de management, iar ajutorul acordat mamelor este insuficient.

Cele mai mari diferențete salariale pe posturile cu vechime

Un studiu realizat anul trecut de Organizația Internațională a Muncii a arătat că Elveția are una dintre cele mai mari diferențe de salariu între femei și bărbați, pe posturile cu vechime.

Din cauza pandemiei de coronavirus, grevele femeilor au avut loc într-o manieră care a respectat regulile de distanțară socială.

De exemplu, la Berna a avut loc o cursă feministă. În Bellinzona, aproximativ 200 de femei au defilat și au creat cu propriile trupuri mesajul ”Respect”. Iar în Basel, 150 de persoane și-au încheiat greva cu o scufundare în râul Rin, tot la 15.24.

Femeile din Elveția s-au alăturat, după încheierea Primului Război Mondial, celorlalte grupuri feministe din Europa care cereau dreptul la vot, însă nu au reușit să îl obțină până în 1971.

În momentul protestului din 1991, nu exista nici o femeie în guvernul elvețian, iar concediul de maternitate nu era reglementat. De atunci, Elveția a avut 8 miniștri femei, iar concediul de maternitate a fost reglementat prin lege.

La protestele din weekend, femeile participante s-au pronunțat și împotriva violentei în familie, dar au ridicat și probleme de mediu și de inegalitate de rasă, în lumina protestelor declanșate de moartea afro-americanului George Floyd.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

 
 

Urmărește-ne pe Google News