Asta ar putea crede toată lumea, după ce a văzut imaginile trimise de un cititor pe adresa redacţiei şi surprinse sâmbătă, în Piaţa Matache, din sectorul 1. Din fotografii se poate vedea cum o maşină stă parcată, în faţa pieţei, iar pe bancheta din spate au fost încărcate mai bine de 10 kilograme de varză.
Însă, dacă mulţi dintre cârcotaşii veniţi la cumpărături s-au gândit că oamenii legii de la Secţia 3 fac piaţa în timpul programului, cu maşina din dotare, ei bine s-au înşelat.
Poliţiştii se aflau, de fapt, în misiune, iar cele două autoturisme MAI au fost înţesate cu … varză confiscată de un vânzător care nu avea documentaţia pentru marfa scoasă la vânzare. Iar scopul poliţiştilor a fost unul nobil, pentru că marfa oprită a fost transportată apoi la Casa de Copii „Pinocchio”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News