„Au fost două vizite planificate separat, este vorba de numărul membrilor care puteau să facă parte din delegație, sigur, condiționați fiind de măsurile de protecție și securitate din Kiev și din localitățile unde am fost”, a explicat premierul Ciucă, într-o conferință de presă la sediul Guvernului.
Șeful Executivului a subliniat că invitația de a merge la Kiev a primit-o de la omologul său ucrainean și că delegația care a participat la întâlnirea cu Zelenski, din care a lipsit președintele Senatului, Florin Cîțu, a fost stabilită pe canale diplomatice.
„Ea (n.red. – delegația) a fost stabilită pe canalele diplomatice, prin Ministerul Afacerilor Externe. Primele elemente au fost stabilite în urmă cu aproximativ două săptămâni”, a spus Ciucă.
Precizările premierului au venit în contextul în care marți, 26 aprilie, a efectuat o vizită oficială la Kiev alături de președintele PSD și al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, și de ministrul de externe, Bogdan Aurescu. Ei au avut întrevederi cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu premierul Denis Șmihal, și președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanciuk.
Potrivit prim-vicepreședintelui PNL, Rareș Bogdan, Florin Cîțu va merge astăzi, 27 aprilie, în capitala Ucrainei.
Recomandări
Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Ce purtau militarii nord-coreeni văzuți la Donețk. Șeful spionilor de la Phenian, oferit și el Rusiei
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
FANATIK.RO
Alina Bădic anunță vorbele de care trebuie să vă feriți toată viața. Pot avea puterea unui blestem
GSP.RO
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
FANATIK.RO
Orașul surpriză din România care a luat fața Bucureștiului. Are cel mai mare buget din țară, se construiește pe bandă rulantă și în fiecare zi apar alte locuri de muncă. Obiectivul este să devină localitatea nr. 1 din țară în materie de calitate a vieții și oraș de referință în UE
Unica.ro
Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Observatornews.ro
Manelistul Bogdan Mocanu ar fi acceptat "sume mari" pentru a-l promova pe pro-rusul Alexandr Stoianoglo. A şters clipul în care îl laudă încontinuu
HOROSCOP
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor