Draga Olteanu Matei a fost una dintre cele mai iubite actrițe din România, iar cea mai fericită era atunci când urca pe scenă în fața publicului.
Din păcate, din cauza problemelor de sănătate, aceasta s-a retras de câțiva ani, la Piatra Neamț. Actrița locuia singură, după ce soțul ei a murit. Cei doi nu au avut copii, iar la un moment dat, Draga Olteanu Matei a vorbit despre acest subiect sensibil.
„Eu nu am vrut să fac copii niciodată. Îmi sunt foarte dragi, dar nu mi-am dorit pentru că eu cred o treabă pe care nu vreau s-o spun în public, pentru că ar fi foarte decepţionate mamele.
Dar amintesc un proverb bătrânesc foarte înţelept: Cine are să-i trăiască, cine nu să nu-şi dorească. În zilele noastre ar trebui să ne gândim la partea a doua a proverbului’, a spus Draga Olteanu Matei, precizând că la un moment dat a luat în calcul varianta adopţiei.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4„M-am gândit să adopt un copil cu mulţi ani în urmă, când nu avem cu ce să-l ţin, dar mi-am dat seama că nu am timp să ma ocup de el’, spunea actrița la emisiunea „Agenția VIP’, moderată de Cristi Brancu.
„Eu sper să mă ierte și Dumnezeu”
Draga Olteanu chiar a declarat, la un moment dat, în emisiunea “Dincolo de aparențe”, de la Antena Stars, că nu și-a dorit moștenitori, iar când acest lucru a apăsat-o, s-a dus la biserică și s-a confesat.
“Am vorbit şi cu preoții despre acest subiect. Toți cei cu care am vorbit m-au înțeles, cu toate că nu sunt de acord. M-au înțeles și m-au iertat. Eu sper să mă ierte și Dumnezeu că nu am vrut copil”, a spus ea
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro