Un zvon spunea că fiecare turneu, Stewart rezervă mereu două camere de hotel. Una pentru el, una pentru a lucra la machetele sale.
„Acesta nu este deloc o legendă, este adevărat! De fapt, când călătoresc, asta fac cea mai mare parte a timpului. Planific un proiect, iau cu mine toate echipamentele, vopseaua și uneltele, într-o cutie mare și răspândesc totul într-o cameră liberă, să mă desfășor. Nu iau tot sistemul cu mine. Are aproximativ 170 de metri pătrați, ceea ce este imens”, explică artistul.
Trenulețe, nu trenuri adevărate
„Călătoresc cu un jet privat. Din fericire, îmi permit acum. Macheta are loc”, zâmbește Stewart. Întrebat când a fost ultima dată cu trenul „adevărat”, a fost sincer: „Asta a fost cu mult timp în urmă. Îmi este greu să mă mișc în public. Dacă nu port o deghizare, ceea ce fac uneori, e imposibil! Dar dragostea mea stă mai mult cu modelele de cale ferată decât în trenurile adevărate”.
În 2019, veteranul cântăreț a dezvăluit macheta unui circuit de trenuleţe construită în peste 26 de ani, bazată pe harta oraşului Philadelphia din anii 1940 şi demarată în 1993 în podul imens al locuinţei sale din Los Angeles.
Am fost vrăjit de căile ferate americane pentru că locuiam acolo când a fost demarată construcţia acestora.
Sir Rod Stewart:
De la gară la chitară!
Pasiunea lui Stewart pentru circuitele de cale ferată atât cele reale, cât şi machete a început pe când era copil, în nordul Londrei, şi îşi petrecea vacanţele în staţiunea sudică Bognor Regis.
„Mergeam în vacanţă cu mama şi tata în Bognor Regis, aveam 8 sau 9 ani. Îmi aduc aminte că am văzut un model minunat de cale ferată într-o vitrină şi mă gândeam ce bine ar fi dacă aş putea câştiga bani construind ceva asemănător”, a explicat artistul.
În copilărie, dorinţa lui era de a primi cadou macheta uni gări, „dar tata mi-a cumpărat o chitară în schimb.
Se uită la EURO 2024, cu un pahar de Wolfie’s în față
Deși este în turneu, Sir Stewart, fan al echipei Celtic Glasgow, spune că va încerca să vadă meciurile Scoției la EURO 2024: „Echipa de fotbal scoțiană are un loc important în inima mea. Deși, de fapt, numai tatăl meu este scoțian în familia mea. Mama, frații mei, cu toții ne-am născut în Anglia. Voi vedea meciurile cu un pahar de vin sau din whisky-ul meu Wolfie’s în față”.
Rod Stewart a cântat, în 2018, la Zilelor Bucureștiului, evenimente prin care primăria a dorit să marcheze 559 de ani de la prima atestare documentară a Capitalei şi Centenarul Marii Uniri. La acea vreme, s-a vehiculat că Stewart a încasat 250.000 de euro.
Născut pe 10 ianuarie 1945, Sir Roderick David Stewart este unul dintre cei mai cunoscuţi muzicieni britanici. Este interpretul unor piese celebre, precum „Sailing”, „Da Ya Think Im Sexy” şi „Some Guys have All the Luck”. Albumele lui au fost vândute în peste 100 de milioane de copii pe plan mondial.
Şase dintre albumele lui au ajuns, consecutiv, pe primul loc în topul britanic de specialitate, iar 31 de piese, între primele zece poziţii ale clasamentului single-urilor. Cât priveşte Billboard Hot 100, patru dintre single-urile lui au ocupat primul loc.
Foto; Hepta
La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!
theo_s • 08.06.2024, 17:54
dganda, darla ia, gdanga tanga ia, tzambalu si halba si inca o manea, made in Romania, cam asta e concluzia