„Timp de ani de zile stăteam în fața computerului meu. Mergeam afară doar la doctor sau dentist. Nu mergeam niciodată afară să socializez sau să interacționez cu alți oameni. Întreaga mea existență era pe internet”, susține tânărul Billy Brown (24 de ani).

Billy a avut o copilărie grea, petrecându-și multe zile în spital, alături de mama lui, care avea probleme mintale.

După ce a intrat la facultate, Billy s-a simțit foarte stresat, iar ceea ce i-a pus capac a fost un incident medical: și-a rupt glezna. Atunci a decis să se izoleze complet și să-și petreacă următorii ani în camera lui, jucându-se pe calculator și citind despre politică.

„Nu pot să număr momentele în care am ieșit afară pe parcursul a șapte ani nici măcar pe degetele de la mâini. Nu aveam grijă de mine, aveam grijă de mama. Voiam să mă sinucid. Nu eram sigur pe motivul existenței mele. Am realizat că dacă nu fac ceva, nu o să mai fiu pe Pământ”, a spus tânărul.

El a căutat să obțină ajutor și a ajuns la un ONG, care l-a încurajat să își dezvolte aptitudini pentru a trece peste problemele lui, scrie BBC.

La 14 luni distanță după ce a pășit pentru prima dată afară timp în ani de zile, Billy s-a pus din nou pe picioare și acum ajută alți oameni să-și depășească problemele pe care și el le-a înfruntat. El a conceput un joc social care permite interacțiunea dintre oameni. Astfel, tinerii își pot dezvolta aptitudinile sociale.

„Este felul meu de a da înapoi ceva, de a-i ajuta pe alții să interacționeze și să socializeze. Ceva trebuia să se schimbe în viața mea și nu vreau ca oamenii să ajungă în punctul ăla care să-i forțeze să facă o schimbare”, a declarat tânărul.

Un tânără participantă la jocul pe care îl conduce Billy susține că nu are prieteni și că nu iese afară pentru că nu vrea.

Ea îl descrie pe Billy drept ”foarte distractiv” și că poate ajuta alți oameni.

„Oamenii petrec mii de ore jucându-se doar pentru a-și vedea personajele din jocuri crescând. Ce ar fi dacă s-ar vedea pe ei crescând?”, a conchis Billy.


CITEȘTE ȘI: Laurențiu Duță, record de statornicie în showbiz: e de un sfert de secol cu Ianula, soția lui. Împreună din liceu!


FOTO: BBC

Urmărește-ne pe Google News